Campioana Corina Ungureanu, despre eterna luptă cu kilogramele: “A fost înfomentare”. Cât s-a îngrășat gimnasta după ce a renunțat la sport. Exclusiv

Campioana Corina Ungureanu, despre eterna luptă cu kilogramele: “A fost înfomentare”. Cât s-a îngrășat gimnasta după ce a renunțat la sport. Exclusiv

Corina Ungureanu, marea campioană mondială, recunoaște că i-au lipsit dulciurile, în copilărie. De asemenea aflăm că, după ce s-a lăsat de sport, a pus 10 kilograme imediat. Doi ani i-au trebuit să ajungă la greutatea inițială.

Corina Ungureanu demontează un mit

Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, campioana mondială Corina Ungureanu ne spune că sportivele nu au voie să se înfometeze. Fără energie nu și-ar mai putea face antrenamentele, iar energia vine din alimentație. Corina Ungureanu recunoaște că azi, aproape în fiecare zi, se cântărește și are grijă să nu ia kilograme în plus. După ce s-a lăsat de sportul de performanță a pus s-a îngrășat foarte mult și nu a reușit să slăbească decât după doi ani.

“Dieta în sportul de performanță este diferită de dieta unui om normal”

Corina Ungureanu este una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate sportive de talie mondială. Între anii 1993 și 1999 a activat în gimnastica de performanță, câștigând două titluri mondiale alături de echipa de gimnastică artistică din România. Corina Ungureanu ne povestește ce dietă avea atunci când făcea sport de performanță.

“Era un regim foarte bine calculat și gândit pentru antrenamentele din gimnastică, pentru greutatea noastră optimă calculată și dată de centrul național de medicină sportivă. Erau situații când, uneori, trebuia să avem grijă pentru a ne putea executa exercițiile în siguranță, în greutatea optimă pentru evitarea accidentărilor.

Dieta în sportul de performanță este diferită de dieta unui om normal. Trebuie să te alimentezi atât pentru forță și energia din antrenamente cât și pentru a te menține sau pierde în greutate. E dificil” ne spune campioana mondială Corina Ungureanu, în exclusivitate pentru FANATIK.

Cum se alimentează gimnastele

Corina Ungureanu ne spune că, din dieta zilnică a unui sportiv nu trebuiau să lipsească fructele și ciocolata cu lapte. De asemenea aflăm adevărul despre expresia “sportivele se înfometează” pentru performanță.

“Sportivele nu se înfometează, dar există zile, perioade foarte scurte când o adolescentă gimnastă nu poate pierde în greutate, dar antrenamentele trebuie făcute. Atunci fiecare alege ce vrea să facă. Îmi duc exercițiile cu 2 kg în plus, ceea ce este foarte greu, sau am grijă ce mănânc și mă pot antrena la parametrii buni. Depinde de fiecare ce vrea de la acest sport și este valabil pentru orice gimnastă de oriunde” spune marea campioană mondială Corina Ungureanu.

“Dieta după performanță a fost înfomentare clară, am pus 10 kilograme în câteva luni”

Corina Ungureanu recunoaște că dulciurile, în general, nu erau recomandate în gimnastica de performanță. Singurul lucru pe care aveau voie să-l mănânce, zilnic, pentru energie și rezistență, era ciocolată simplă cu lapte. Corina Ungureanu recunoaște că dulciurile îi lipseau, ca oricărui copil, dar găsea soluții să le procure pe ascuns. Aflăm și ce dietă a urmat după ce s-a lăsat de performanță.

“Dieta după performanță a fost înfomentare clară. Am pus 10 kilograme în câteva luni iar corpul a avut nevoie de un an ca să se adapteze la noul stil de viață, fără sport. Am revenit la greutatea cu care m-am retras din gimnastică în 2 ani de zile.

A fost mai greu ca în gimnastică și da, după 32 de ani, e și mai dificil. Acum sunt atentă în permanență, îmi controlez greutatea dacă nu zilnic atunci la două zile. Mă îngraș repede și pierd greu,  dar încerc să stau pe linia de plutire” ne spune, în exclusivitate pentru FANATIK, Corina Ungureanu.

“Nu am avut decât 5 zile de concediu în acest an”

Corina Ungureanu dezvăluie cum arată, azi, o zi din viața ei și a soțului, Santi. Anul acesta au avut parte de numai 5 zile de vacanță așa că au decis ca, după Campionatul Național, să plece o săptămână în Spania.

“O zi din viața mea, de luni până vineri, se împarte între Carlos și muncă la sală cu fetele. Nu am avut decât 5 zile de concediu în acest an și sper că, după Campionatul Național din luna octombrie, să mergem la bunicii din Spania, măcar o săptămână.

Este puțin diferit la noi în familie pentru că amândoi,  eu și Santi, suntem antrenori și muncim inclusiv în weekend, dar ne mai trebuie și pauză, așa că vom găsi acea săptămână” mărturisește marea campioană mondială.

Corina Ungureanu joacă golf o dată pe săptămână

O sportivă impecabilă, o campioană mondială și o femeie foarte frumoasă. Corina Ungureanu recunoaște că singurul lucru de la care nu se abate, o dată pe săptămână, este terenul de golf. Și-ar dori, însă, mai mult timp, ca să reușească să facă mai multe.

“Nu, nu fac tratamente decât cele normale pe care le facem acasă. Singurul loc în care fac mișcare o dată pe săptămâna este terenul de golf, unde merg cam 5 km și joc și unde mi-aș dori să ajung mai des, dar nu am timp” recunoaște Corina Ungureanu, în exclusivitate pentru FANATIK.

Please follow and like us:
Pin Share