Campioana olimpică Svetlana Masterkova, care a învins-o pe Gabi Szabo în finala de 1.500 de metri de la JO 1996, internată cu suspiciune de accident cerebral

Campioana olimpică Svetlana Masterkova, care a învins-o pe Gabi Szabo în finala de 1.500 de metri de la JO 1996, internată cu suspiciune de accident cerebral

Svetlana Masterkova, 56 de ani, de două ori campioană olimpică la atletism, la Jocurile Olimpice de la Atlanta (1996), a fost internată, la Moscova, cu suspiciune de accident vascular cerebral. Examenele medicale nu au confirmat diagnosticul, dar fosta mare sportivă rămâne sub observație, relatează publicația rusă Izvestia.

„A existat o suspiciune de accident vascular cerebral. Medicii au făcut radiografii, totul pare în regulă”, a explicat Irina Privalova, membră a Comitetului Executiv al Federației Ruse de Atletism (ARAF). Fosta campioană ar trebui să fie externată azi.

Mai devreme, în presa rusă apăruseră informații că Masterkova se afla la Neurochirurgie, pregătită pentru „o operație pentru îndepărtarea unei tumori la cap”.

Specializată în probe pe distanțe medii, Masterkova are două medalii de aur la Jocurile Olimpice din 1996, la 800 și la 1.500 de metri,, o medalie de aur de la Mondiale din 1999 (1.500 de metri) și bronz, tot la Sevilla, la 800 de metri.

La Atlanta, în SUA, în finala de 1.500 de metri, Svetlana Masterkova a bătut-o pe românca Gabriela Szabo. Pentru fosta atletă din Bistrița era prima medalie olimpică din palmares.

Finala cursei de 1.500 de metri de la Atlanta (1996)

Masterkova, care s-a retras din carieră din cauza accidentărilor, tocmai participase la reality show-ul extrem „Ultimul erou”, care se filmează în Altai.

Svetlana Masterkova. Foto: Bloknot