Când are loc tragerea la sorți pentru preliminariile pentru Campionatul Mondial 2026! De ce e important să câștigăm grupa din Liga Națiunilor

Când are loc tragerea la sorți pentru preliminariile pentru Campionatul Mondial 2026! De ce e important să câștigăm grupa din Liga Națiunilor

Naţionala României merge ceas în Liga Naţiunilor, acolo unde are maximum de puncte după primele trei etape. Obiectivul “tricolorilor” este să revină după o pauză de 28 de ani la Cupa Mondială, iar un succes în grupa de Liga Naţiunilor se poate dovedi crucial, înaintea preliminariilor clasice.

Când are loc tragerea la sorți pentru preliminariile pentru Campionatul Mondial 2026!

Pentru Campionatul Mondial din 2026 numărul echipelor participante va creşte de la 32 la 48. Astfel, din Europa se vor califica la turneul final 16 echipe în loc de 13, cum a fost până acum. Iar asta a dus la o schimbare a sistemului.

Sunt un total de 55 de confederaţii, inclusiv Rusia. Încă nu s-a luat o decizie privind participarea lor în preliminariile clasice, Federaţia Rusă fiind deocamdată suspendată nelimitat din competiţiile UEFA şi FIFA.

Tragerea la sorţi pentru preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026 este programată pentru luna decembrie 2024, dar nu a fost avansată o dată exactă pentru moment. Dar, ceremonia va avea loc după finalul Ligii Naţiunilor, care se va încheia în noiembrie.

Format schimbat pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026!

Având în vedere că a crescut numărul echipelor europene calificate la Mondial, s-a schimbat puţin şi formatul. Vor fi, în total, 12 grupe de patru sau cinci echipe naţionale, care vor juca meciuri directe tur-retur. Câştigătoarea fiecărei grupe va obţine calificarea la Cupa Mondială.

În a doua fază, cele 12 echipe care încheie pe locul 2 în grupe plus cele mai bune patru formaţii din Liga Naţiunilor (care nu au obţinut calificarea la Mondiale sau în baraj din preliminariile clasice) vor fi trase la sorţi în patru turnee de baraj a câte patru echipe.

Meciurile se vor disputa în sistem semifinală-finală, într-o singură manşă. Echipele mai bine clasate în ierarhia UEFA vor avea avantajul terenului propriu în semifinale. Pentru finală, se va trage la sorţi terenul.

Câştigarea Ligii Naţiunilor, crucială pentru “tricolori” înainte de startul preliminariilor!

Pentru România, drumul spre Campionatul Mondial 2026 a început cu Liga Naţiunilor. Iar cele 9 puncte obţinute în primele trei meciuri din grupa 2 a Ligii C pot reprezenta un pas important chiar spre turneul final.

Este foarte important ca “tricolorii” să obţină cât mai multe puncte, astfel încât România să fie cea mai bună echipă din Liga C. Asta pentru că cele mai bune patru formaţii din Liga Naţiunilor vor avea asigurată prezenţa la baraj.

Este de aşteptat ca cele mai bune patru formaţii din Liga A şi majoritatea câştigătoarelor de grupă din Liga B să obţină calificarea la Mondial sau la baraj din preliminariile clasice. Astfel că, dacă România va fi fruntaşă în Liga C, va avea o plasă de siguranţă în cazul unei clasări sub aşteptări în preliminarii. Şi să aibă indiferent de prestaţia de acolo, un loc la baraj.

Mai mult, un parcurs cu cât mai multe victorii în Liga Naţiunilor va cimenta urna a doua pentru România la tragerea la sorţi. “Tricolorii” n-au şanse la prima urnă, dar dacă îşi asigură prezenţa în a doua urnă vor avea adversari, teoretic, mai slabi valoric în preliminarii, de la urna 3 în jos.

Programul meciurilor pentru calificarea la Cupa Mondială din 2025

Preliminariile clasice: 

Etapa 1 – 21-22 martie 2025*
Etapa 2 – 24-25 martie 2025
Etapa 3 – 6-7 iunie 2025
Etapa 4 – 9-10 iunie 2025
Etapa 5 – 4-6 septembrie 2025**
Etapa 6 – 7-9 septembrie 2025
Etapa 7 – 9-11 octombrie 2025
Etapa 8 – 12-14 octombrie 2025
Etapa 9 – 13-15 noiembrie 2025
Etapa 10 – 16-18 noiembrie 2025
* Din etapa 1 (21-22 martie 2025) vor începe grupele care vor avea cinci echipe în componenţă
** Din etapa 5 (4-6 septmebrie 2025) vor începe grupele care vor avea patru echipe în componenţă

Turneele de baraj: 

Semifinale: 26 martie 2026
Finale: 31 martie 2026

Please follow and like us:
Pin Share