Când va fi extrădat prințul Paul în România. Anunțul ministrului Justiției

Când va fi extrădat prințul Paul în România. Anunțul ministrului Justiției

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat, vineri, că prințul Paul-Philippe al României ar putea fi extrădat în curând, în țară.

Când va fi extrădat prințul Paul în România

Alina Gorghiu a subliniat că instanța din Malta va decide pe 31 iulie dacă prințul Paul, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu, va fi predat autorităților române și în ce condiții.

„Ce pot să vă spun de prințul Paul, pronunțarea va fi pe 31 iulie, la sfârșitul lunii instanța se va pronunța dacă îl vor preda și în ce condiții”, a declarat ministrul Justiției, Alina Gorghiu, la Digi24. 

Mai mult, ministrul Justiției a ținut să precizeze că ”eu sunt un om care crede că fiecare dosar trebuie să merite efortul instituțiilor statului. Se ridica problema condițiilor din penitenciare și am fost disponibili și deschiși”.

De asemenea, Alina Gorghiu a transmis că ”dacă instanța de oriunde vrea să afle condițiile din penitenciare, sunt disponibilă să merg oriunde să explic”.

În plus, ministrul Justiței a anunțat că legea care îi obligă pe condamnații fugari să își achite costurile pentru aducerea în țară a fost deja promulgată.

Astfel, dacă instanța din Malta va decide pe 31 iulie extrădarea prințului Paul în țara noastră, acesta trebuie să suporte toate cheltuielile aducerii sale în România.

„În 7 iunie a intrat în vigoare legea fugarului care spune că dacă ai bani să fugi, când te întorci în statul român scoți tu banii din buzunar”, a mai spus Gorghiu.

Totodată, șefa de la Justiție a dezvăluit că, în prezent, ”sunt deja 50 de fugari care se vor supune rigorilor legii”.

”Vor executa pedeapsa în România și de la care vom lua aceste resurse. Cu privire la fugari, sunt deja vreo 900 de garanții pe care conducerea le-a depus”, a conchis ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

Please follow and like us:
Pin Share