Acum aproape un secol, în nordul Bucureștiului, se deschidea Ștrandul Kiseleff, cel mai mare bazin public și totodată cea mai mare bază sportivă din Capitală. Construit în perioada interbelică, Ștrandul Kiseleff este considerat una dintre cele mai importante construcții publice de la vremea sa din București, atât din punct de vedere arhitectural, cât și din punct de vedere al importanței pentru populația orașului. Prin urmare, vă prezentăm povestea Ștrandului Kiseleff, un loc emblematic al Bucureștiului interbelic.
Perioada interbelică și schimbarea mentalităților
Înainte de Primul Război Mondial, Bucureștiul era cam sărac în ștranduri – exista un singur ștrand – Tirul, unde femeile și bărbații se scăldau separat. Perioada interbelică a adus însă o schimbare de mentalitate, care a promovat frumosul și a început să elimine din pudoarea și încorsetarea de dinainte de război, din cauza căreia sufereau mai ales femeile. Mai mult, femeile au început să se bucure de o adevărată emancipare și sporire a drepturilor: de la acces la instituțiile de învățământ la posibilitatea de a se angaja în profesii considerate până atunci doar „pentru bărbați”.
Schimbarea de mentalitate a dus la organizarea în țară a unor concursuri care erau de neconceput cu doar un deceniu înainte, precum Miss România sau Miss Ștrand. Nu doar că ambele sexe se puteau scălda în același bazin, dar niciun costum de baie nu atrăgea (prea multe) priviri supărătoare, după cum se scria în presa vremii. Astfel, ștrandurile și alte locuri de agrement au început să fie văzute ca spații de desfășurare a vieții sportive și mondene, eliberate de prejudecăți și principii învechite.
Povestea Ștrandului Kiseleff
Ștrandul Kiseleff a fost construit în „cea mai frumoasă poziție a Capitalei”, între Școala de Agricultură și Hipodromul Băneasa. Lucrarea a fost realizată de arhitectul avangardist Marcel Iancu, responsabil și pentru casa negustorului de vinuri Jean Fuchs din 1927, considerată adesea prima casă cubistă din Capitală. Astfel, Ștrandul Kiseleff este unul dintre primele ansambluri de arhitectură modernă din București.
Construcția ansamblului a fost realizată în doar 52 de zile, o cifră impresionantă când ne gândim la dimensiunile sale, dar și la faptul că aici erau și spații de agrement, dar și o bază sportivă modernă după standardele vremii. Lucrările au avut loc între mai și iulie 1929, la încheierea acestora Bucureștiul putând să se laude cu cel mai mare bazin din Europa, un adevărat magnet pentru populația orașului. Pe lângă bazinul de mari dimensiuni și 12.000 mp de plajă artificială, aici se mai aflau și piste pentru curse, terenuri de tenis, restaurante, cafenele, magazine, un sediu de poștă, telefoane și parcheturi speciale pentru dans și jazz berlinez. Copiii aveau parte de propriul bazin, supravegheat de profesori de înot.
Apogeul și declinul Ștrandului Kiseleff
În 1929, Ștrandul Kiseleff era cel mai mare bazin din Europa și devenea rapid unul dintre „furnicarele” Bucureștiului, atrăgând mii de locuitori în fiecare vară. Spre deosebire de ștrandul Tirul, unde femeile puteau merge doar între orele 10 și 12, bazinul fiind ulterior deschis bărbaților, la Ștrandul Kiseleff acestea puteau să se scalde în voie, de la 8 dimineața până la miezul nopții.
Ștrandul oferea nu doar posibilitatea de a înota, ci și diverse alte activități sociale și recreative. Oaspeții puteau să stăteau cu prietenii la o bere, o limonadă sau o cafea, puteau să mănânce o înghețată sau poate o masă de prânz sau să își cauți jumătatea pe ringul de dans. Mai mult, biletele de acces nu aveau prețuri exorbitante, ceea ce făcea ca ștrandul să fie accesibil unui număr mare de bucureșteni.
Transformările și decăderea
Primele modificări aduse Ștrandului Kiseleff au avut loc la începutul anilor ’40, atunci fiind amenajate terenurile de tenis amplasate de-a lungul Șoselei Kiseleff și construirea unui vestiar pentru terenurile de tenis, dar și o sală de gimnastică. După instaurarea regimului comunist, ștrandul a fost redenumit în Ștrandul Tineretului. În 1953, cu prilejul unui festival sportiv, un pavilion de vestiare a fost transformat în spații de cazare pentru sportivi.
În anii ’70 și ’80, aici au avut loc mai multe modificări, inclusiv construirea unui turn de apă și a unor clădiri anexă. În 1981, cu prilejul Jocurilor Olimpice Universitare, au fost realizate mai multe grupuri sanitare și mai multe pavilioane de vestiare au devenit spații de cazare.
După Revoluție, ștrandul a început să se degradeze, lucrările de mentenanță și de modernizare întârziind să apară. În anii 2000, terenul a devenit ținta „rechinilor” imobiliari care doreau să construiască blocuri în zonă. După mulți ani de procese și conflicte, Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu” a reușit să redevină proprietar al bazinului, dar proiectele de reabilitare și modernizare au rămas doar pe hârtie. În prezent, întregul complex zace în paragină, fiind „gazda” rațelor care s-au stabilit aici.
Ștrandul Kiseleff rămâne o amintire a unui București interbelic vibrant și modern, un simbol al schimbărilor sociale și culturale care au marcat acea perioadă. Deși acum este doar o ruină, povestea sa continuă să inspire și să amintească de vremurile de glorie ale Capitalei.
