Care sunt cele mai însorite oraşe din Europa

Care sunt cele mai însorite oraşe din Europa

Europa este un continent diversificat din punct de vedere geografic și climatic. Deși multe regiuni de pe continent sunt cunoscute pentru climatul lor variabil, uneori chiar neplăcut, există câteva orașe care se bucură de un număr foarte mare de zile cu soare pe parcursul anului. De aceea, indiferent de anotimp, aceste orașe reprezintă destinații turistice extrem de atractive, precum și locuri unde cei care preferă un climat cald și însorit se pot stabili.

În acest articol îți vom spune care sunt cele mai însorite orașe din Europa unde vei avea parte de mai multă lumină și de mai mult soare pentru a te bucura de plimbări lungi pe străzi încărcate de istorie ori prin locuri frumos amenajate care fac atât de speciale aceste orașe.

Unde există cele mai însorite orașe din Europa

Câteodată, fiecare dintre noi simțim nevoia să evadăm din stresul cotidian și să călătorim, mulți preferând destinații din străinătate. De obicei, primăvara, atunci când începem să ne planificăm o vacanță, căutăm cele mai însorite orașe unde să petrecem în diferite moduri și să ne bucurăm de vreme frumoasă. În căutarea așa-zisei veri eterne, mulți turiști sunt atrași de locuri unde nu este vreme de plajă în toate cele 365 de zile din an.

În schimb, în medie sunt între 18 și 20 de grade și, foarte important, mult soare, ceea ce, pentru majoritatea turiștilor, este mai mult decât suficient. Din fericire, există câteva orașe în Europa, care se află la doar câteva ore distanță de un zbor cu avionul de România, unde soarele strălucește în cea mai mare parte a anului.

Cele mai multe astfel de destinații, care se află printre cele mai însorite orașe de pe Bătrânul Continent, sunt în Spania și în Italia. Aceste țări le oferă turiștilor o ocazie unică de a se bucura de vreme însorită mult mai mult decât cele trei luni obișnuite de vară. Aceste țări ocupă poziții de frunte pe lista cu orașele de pe continent unde soarele strălucește în cele mai multe zile pe an, cu 12 orașe spaniole și, respectiv 11 italiene, potrivit site-ului Euronews. Care sunt orașele europene unde soarele strălucește în cele mai multe zile pe an vei afla în cele ce urmează (top 10 este prezentat în ordine inversă).

Care sunt cele mai însorite orașe din Europa

10. Palermo, Italia – 340 de ore cu soare pe lună

Italia are trei orașe în top 10 și toate se află pe insula Sicilia. Cu o medie de 340 de ore cu soare pe lună, Palermo este o destinație perfectă pentru cei care caută soarele și pentru pasionații de cultură. Orașul oferă mâncare stradală siciliană autentică, cel mai mare teatru de operă din Italia și multe alte clădiri istorice care sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Temperatura medie aici este de +19°C.

9. Granada, Spania – 341 de ore cu soare pe lună

Cu o medie de 341 de ore pe lună cu soare, orașul andaluz atrage vizitatori pe tot parcursul anului. O multitudine de culturi se intersectează în urbea spaniolă și se reflectă frumos atât în arhitectură, cât și în viața de zi cu zi a orașului. Una dintre principalele atracții turistice din Granada o reprezintă impresionantul Palat Alhambra. Temperatura medie aici este de +17°C.

8. Las Palmas, Spania – 341 de ore cu soare pe lună

Situat în Insulele Canare, chiar în largul coastei de nord-vest a Africii, Las Palmas este o destinație turistică populară în rândul turiștilor europeni și nu numai. Cu o medie de 341 de ore cu soare pe lună, orașul din Gran Canaria oferă o vreme plăcută pe tot parcursul anului atât în lunile sezonului estival, cât și în cele de toamnă, octombrie și noiembrie. Temperatura medie în Las Palmas este de +20°C.

7. Nisa, Franța – 342 de ore cu soare pe lună

Franța a pătruns în top 10 al celor mai însorite destinații europene cu Nisa, oraș care se bucură de o medie de 342 de ore de soare în decursul unei luni. Situat pe Coasta de Azur, Nisa oferă plaje cu nisip fin, precum și restaurante și cafenele de primă clasă. Vremea este caldă și blândă în timpul verii, în timp ce toamna și iarna plouă ocazional din cauza climei mediteraneene. La Nisa, termperatura medie este de +17°C.

6. Valencia, Spania – 343 de ore cu soare pe lună

Cu o medie de 343 de ore cu soare pe lună, Valencia ocupă locul al șaselea în topul celor mai însorite orașe din Europa. Urbea iberică oferă plaje superbe cu nisip fin și oportunități pentru practicarea sporturilor nautice. De asemenea, Valencia este locul unde a fost inventată celebra „paella”, mâncarea emblematică spaniolă pe bază de fructe de mare. Aceasta poate fi servită cu un Agua de Valencia, un cocktail celebru pe bază de șampanie sau de cava amestecată cu suc de portocale, vodcă și gin. La Valencia, în medie, temperatura este de +20°C.

5. Messina, Italia – 345 de ore de soare pe lună

Situat în strâmtoarea cu același nume, unde se întâlnesc Marea Ionică și Marea Tireniană, orașul italian se bucură în medie de 345 de ore de soare pe lună. Acest oraș-port din nord-estul Siciliei este cel de-al treilea ca mărime din insulă, fiind o destinație turistică de croazieră. Acesta oferă întinderi lungi de coastă frumoasă, presărată cu plaje și situri istorice. Temperatura medie la Messina este +19°C.

4. Malaga, Spania – 345 de ore cu soare pe lună

Situat de-a lungul Costa del Sol (n.n. – Coasta Soarelui), Malaga este de mult timp o destinație europeană favorită pentru cei care speră să se bucure cât mai mult de razele solare. În acest oraș-port există o medie de 345 de ore de soare pe lună, adică 4.140 de ore pe an. Aici există doar 50 de zile pe an cu precipitații. De aceea, Malaga este un loc ideal pentru a-ți petrece vacanța pe tot parcursul anului, dar mai ales în timpul lunilor calde de vară. Malaga găzduiește numeroase hoteluri și stațiuni pentru vizitatorii care caută plaje cu nisip fin. De asemenea, este locul de naștere al renumitului pictor și sculptor spaniol Pablo Picasso. Aici, temperatura medie este +20°C.

3. Murcia, Spania – 346 de ore cu soare pe lună

Murcia este capitala regiunii cu același nume din sud-estul Spaniei și are o medie de 346 de ore de soare pe lună. Aici iernile sunt blânde, iar verile sunt lungi, iar mai la sud, districtul de coastă Costa Cálida oferă plaje lungi cu nisip fin și golfuri mici, ideale pentru practicarea înotului și a sporturilor nautice. Orașul universitar a primit recent o conexiune de tren de mare viteză cu capitala Madrid. Aici, temperatura medie este de +20°C.

2. Catania, Italia – 347 de ore cu soare pe lună

Situat pe coasta de est a Siciliei, Catania se găsește la poalele celebrului vulcan activ Etna și se bucură în medie de 347 de ore cu soare într-o lună. Orașul vechi este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, oferind atracții precum Palazzo Biscari și Piazza del Duomo. Orașul oferă numeroase plaje, cea mai cunoscută fiind La Playa. Pe lângă plajele uimitoare, aici poți savura delicioasele preparate siciliene precum arancini și cannoli. Temperatura medie în Catania este de +20°C.

1. Alicante, Spania – 349 de ore cu soare pe lună

Acest oraș de pe coasta de sud-est a Spaniei este cel mai însorit oraș din Europa, având o medie de 349 de ore de soare pe lună. Asta face din Alicante o destinație de vis pentru toți iubitorii de soare deoarece aproximativ jumătate din zi este însorită. Orașul iberic este renumit și pentru litoralul său uimitor Costa Blanca, unde există plaje minunate și apele cristaline, unde se pot practica sporturile nautice. Când soarele apune, orașul vechi Barrio Santa Cruz este luat cu asalt de turiști, atrași de numeroasele străduțe înguste multicolore, muzee, restaurante și de viața de noapte de aici. Temperatura medie în Alicante este de +19°C.

Iată cum arată clasamentul până la locul 30, conform datelor publicate de portalul Holidu:

11. Sevilla, Spania – 340 de ore/lună, +21°C

12. Zaragoza, Spania – 340 de ore/lună, +17°C

13. Marsilia, Franța – 339 de ore/lună, +17°C

14. Barcelona, Spania – 339 de ore/lună, +18°C

15. Palma de Mallorca, Spania – 337 de ore/lună, +19°C

16. Tirana, Albania – 336 de ore/lună, +17°C

17. Roma, Italia – 336 de ore/lună, +18°C

18. Atena, Grecia – 335 de ore/lună, +20°C

19. Madrid, Spania – 335 de ore/lună, +18°C

20. Napoli, Italia – 334 de ore/lună, +19°C

21. Bari, Italia – 333 de ore/lună, +19°C

22. Torino, Italia – 331 de ore/lună, +14°C

23. Valladolid, Spania – 329 de ore/lună, +14°C

24. Sofia, Bulgaria – 327 de ore/lună, +12°C

25. Zürich, Elveția – 326 de ore/lună, +11°C

26. Verona, Italia – 323 de ore/lună, +16°C

27. Lisabona, Portugalia – 321 de ore/lună, +18°C

28. Veneția, Italia – 317 de ore/lună, +16°C

29. Milano, Italia – 313 de ore/lună, +16°C

30. Florența, Italia – 310 de ore/lună, +16°C.

Vezi şi care sunt orașele cu cele mai multe muzee!