Care sunt criteriile de departajare la egalitate de puncte în Europa League! Schimbarea majoră care o poate afecta pe FCSB

Care sunt criteriile de departajare la egalitate de puncte în Europa League! Schimbarea majoră care o poate afecta pe FCSB

FCSB a început ca din tun noul sezon din Europa League. Roş-albaştrii au obţinut şase puncte după primele două etape, reuşind să învingă RFS Riga cu 4-1, respectiv PAOK Salonic, scor 1-0, în deplasare.

Care sunt criteriile de departajare la egalitate de puncte în Europa League!

În actuala stagiune, Europa League este într-un nou format, de tip ligă. Nu mai există grupe şi toate cele 36 de echipe participante sunt departajate ca în cazul campionatelor clasice, de punctajul din clasament.

După două etape, FCSB este pe locul patru, doar una dintre cele cinci formaţii cu maximum de puncte. După cele opt meciuri care se dispută în această fază se va trage linie şi se va trece în fazele eliminatorii.

Astfel, primele opt clasate merg direct în sferturile de finală apoi următoarele 16 vor juca un play-off pentru un loc între primele opt. Ultimele opt echipe clasate vor fi eliminate după această fază.

Toată lumea se aşteaptă la clasament foarte echilibrat, cu modificări majore până la ultimele minute ale ultimului meci. Faţă de ediţiile precedente există schimbări şi în ceea ce priveşte criteriile de departajare la egalitate de puncte.

Criteriile de departajare din Europa League în cazul în care două echipe sunt la egalitate de puncte:

golaverajul din faza ligii
numărul mare de goluri marcate în faza ligii
numărul mai mare de goluri marcate în deplasare în faza ligii
numărul de victorii din faza ligii
numărul de victorii în deplasare din faza ligii
numărul de puncte obţinut în mod colectiv de cele opt adversare ale echipei
golaverajul mai mare obţinut în mod colectiv de celelalte adversare
numărul mai mare de goluri marcate în mod colectiv de celelalte adversare
punctajul disciplinar mai mic obţinut de jucători şi staff (se acordă un punct pentru cartonaşul galben încasat şi trei puncte pentru cartonaşul roşu, la fel ca şi pentru cumulul de cartonaşe galbene)
coeficientul UEFA superior al clubului

Schimbarea majoră care o poate afecta pe FCSB

Schimbarea majoră în ceea ce priveşte criteriile de departajare sunt punctele obţinute de adversare. Dacă se ajunge la acest criteriu, va fi mai bine clasată echipa al cărei adversare (opt la număr) vor obţine un număr mai mare de puncte.

De exemplu, FCSB ar putea fi afectată de acest criteriu. Dacă adversarele FCSB-ului (RFS, PAOK, Rangers, etc.) obţin un număr mai mic de puncte decât a adversarei aflate la egalitate de puncte, golaveraj şi victorii, atunci roş-albaştrii ar pierde locul în clasament pe acest considerent.

Având în vedere că sunt 36 de echipe într-o ligă în care se vor disputa opt meciuri ne aşteptăm să fie multe echipe aflate la egalitate de puncte. Se joacă pentru prima dată în acest sistem, dar specialiştii susţin că departajarea se va putea face în multe cazuri abia la finalul ultimelor meciuri, în luna ianuarie.

Clasamentul din Europa League după două etape:

Clasamentul din Europa League după două etape

Programul FCSB-ului în Europa League:

6 septembrie – FCSB – RFS – 4-1
3 octombrie – PAOK – FCSB – 0-1
24 octombrie – Rangers – FCSB – 22:00
7 noiembrie – FCSB – Midtjylland – 19:45
28 noiembrie – FCSB – Olympiacos – 22:00
12 decembrie – Hoffenheim – FCSB – 19:45
23 ianuarie – Qarabag – FCSB – 19:45
30 ianuarie – FCSB – Manchester United – 22:00

Please follow and like us:
Pin Share