Care sunt zilele cu dezlegare la pește în postul Adormirii Maicii Domnului. Credincioșii pot consuma și alte două alimente delicioase

Care sunt zilele cu dezlegare la pește în postul Adormirii Maicii Domnului. Credincioșii pot consuma și alte două alimente delicioase

De miercuri, 31 iulie 2024, credincioșii au intrat în postul Adormirii Maicii Domnului. Asta înseamnă că, pentru o perioadă de două săptămâni, nu au voie să consume produse „de dulce”. Totuși, există zile cu dezlegare la pește.

Când este dezlegare la pește în postul Sfintei Fecioare Maria

Postul Adormirii Maicii Domnului, care mai poartă și numele de postul Sfintei Marii, a început pe 31 iulie 2024 și ține până pe 14 august. În aceste două săptămâni, credincioșii trebuie să se abține de la produsele „de dulce”.

În această categorie intră alimentele de origine animală, precum brânza, ouăle, carnea, dar și alcoolul. Însă, în această perioadă, creștinii au parte și de zile cu dezlegare la pește, vin și untdelemn, fiind unul dintre posturile ușoare de pe parcursul anului.

Astfel, există cinci zile cu dezlegare la ulei și vin. Este vorba despre: joi, 1 august: Scoaterea Sfintei Cruci, sâmbătă, 3 august: Sfinții Isachie, Dalmat și Faust, duminică, 4 august: Sfinții șapte tineri din Efes.

De asemenea, în postul Adormirii Maicii Domnului, aceste alimente mai pot fi consumate sâmbătă, 10 august: Sfântul Lavretie și duminică, 11 august: Sfântul Nifon, patriarhul Constantinopolului.

În această perioadă, Sfinții Părinți au ales să fie o singură zi cu dezlegare la pește. Creștinii au voie să se bucure de acest aliment, preparat în moduri care mai de care mai delicioase, pe data de 6 august 2024. Atunci este trecută cu cruce în roșie în calendar Schimbarea la Față a Domnului.

Ce trebuie să facă oamenii în timpul postului

Postul Adormirii Maicii Domnului, ca oricare altul de peste an, nu înseamnă doar abținerea de alimente până pe 15 august. Creștinii ortodocși sunt încurajați să-și curețe și sufletul, nu doar trupul.

Acest lucru se face prin rugăciune și acte de milostenie. Cele două săptămâni de post nu sunt altceva decât un timp de pregătire spirituală, la finalul căruia oamenii vor fi pregătiți să meargă la biserică pentru a întâmpina Sărbătoarea Maicii Domnului.

De asemenea, zilele cu dezlegare la pește, undelemn și vin nu sunt nici pe departe unele în care este permisă trișarea. Ele reprezintă momente de mângâiere, în care postirea ca jertfă ascetică se combină cu bucuria prezenței Mântuitorului în mijlocul creștinilor, notează doxologia.ro. 

Please follow and like us:
Pin Share