Carlo Ancelotti, în stare de șoc! Situația lui Carvajal la Real Madrid i-a pus capac

Carlo Ancelotti, în stare de șoc! Situația lui Carvajal la Real Madrid i-a pus capac

Carlo Ancelotti (65 de ani) este în continuare în stare de șoc din cauza accidentării suferite de Dani Carvajal (32 de ani). Antrenorul celor de la Real Madrid nu și-a revenit nici acum. Este afectat în continuare după ce și-a pierdut unul dintre cei mai importanți jucători.

Real Madrid tremură! Carlo Ancelotti, afectat serios de accidentarea lui Dani Carvajal

Ancelotti nu s-a ferit să își ascundă sentimentele în interiorul grupării ”Los Blancos”.  ”Viața de zi cu zi fără Carva ne va ucide!” au fost cuvintele tehnicianului italian, potrivit publicației spaniole Marca.

Dani Carvajal a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate. Regretabilul moment s-a petrecut spre finalul partidei Real Madrid – Villarreal 2-0. Meciul a contat pentru etapa a 9-a din La Liga și s-a disputat pe 5 octombrie.

De când a aflat că nu se va mai putea baza pe Carvajal pentru tot restul sezonului, Carlo Ancelotti este neliniștit. Iar acest lucru se întâmplă nu doar pentru că a pierdut unul dintre cei mai buni fundași dreapta din lume.

Rolul campionului european din vestiarul lui Real Madrid este foarte important. El este un adevărat lider care își mobilizează și încurajează coechipierii la antrenamente. Recuperarea îl va ține departe pe Carvajal și de viața de zi cu zi a echipei, nu doar de terenul de joc.

Madrilenii au pierdut mai mulți lideri ai vestiarului în ultima vreme

Cu alte cuvinte, Dani Carvajal este pur și simplu sufletul din vestiarul lui Real Madrid. Carlo Ancelotti este afectat, conform Marca, și de faptul că ”Los Blancos” au rămas într-un interval scurt fără mulți fotbaliști emblematici.

Toni Kroos s-a retras după Campionatul European din Germania. Nacho Fernandez a ales campionatul Arabiei Saudite la Al-Qadsiah. Până și plecarea lui Joselu la Al-Gharafa (Qatar) a reprezentat o lovitură din acest punct de vedere.

Eroul Realului cu Bayern Munchen din semifinalele Ligii Campionilor era foarte respectat în vestiar. Povestea sa de fan devenit jucător al madrilenilor îi oferea un statut special, chiar dacă era un titular sporadic.

Soluțiile lui Carlo Ancelotti pentru o situație critică

Real Madrid va trebui să se bazeze în continuare pe Lucas Vazquez pe postul lui Carvajal. Ancelotti mai poate apela la nevoie și la stoperul Eder Militao. Sergio Ramos a fost luat în calcul ca o variantă de înlocuitor.

Florentino Perez nu a putut să treacă peste conflictul pe care l-a avut cu fostul căpitan ”Los Blancos” în vara anului 2021. Atunci Ramos a plecat liber de contract la PSG. Președintele Realului și l-a dorit și pe Trent Alexander-Arnold, însă transferul are șanse mici de reușită. Starul lui Liverpool este un fan declarat al Barcelonei.

Please follow and like us:
Pin Share