Casa din filmul „Singur acasă” a fost scoasă la vânzare. Cât costă locuința familiei lui Kevin McCallister 

Casa din filmul „Singur acasă” a fost scoasă la vânzare. Cât costă locuința familiei lui Kevin McCallister 

Celebra vilă din filmul „Singur acasă”, produs în 1990, a fost scoasă din nou la vânzare după 12 ani, la un preț de 5,25 de milioane de dolari, relatează New York Post.

Situată la 671 Lincoln Ave, în suburbia elegantă din Chicago Winnetka, Illinois, SUA, această bijuterie de 9.126 de metri pătrați a fost construită în 1921 și este oferită de Kathryn Moore de la Dawn McKenna Group.

În prezentarea vilei cu cinci dormitoare și șase băi, aceasta a fost numită „o bucată de istorie americană”.

Exteriorul acestui conac în stil georgian arată exact ca atunci când micuțul Kevin McCallister (interpretat de Macaulay Culkin) a fost lăsat acasă, fără intenție, să se ocupe de cei doi hoți în Ajunul Crăciunului.

În interior însă, lucrurile s-au schimbat mult și este o lume cu totul nouă, plină de lux.

Podul întunecat și înfiorător de care lui Kevin îi era frică s-a transformat acum într-o suită luminoasă și aerisită, cu o baie completă și o cadă.

Și restul casei a fost modificat masiv. Au dispărut camerele compartimentate și bucătăria întunecată, tapetată. În schimb, au apărut spații deschise întinse și o bucătărie gourmet cu două „insule”.

Această casă are o cameră de zi, un „teren de sport” uriaș la subsol, o sală de sport complet echipată și chiar un cinematograf de ultimă generație.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Dawn McKenna Group (@thedawnmckennagroup)

„Casa mea preferată de film de vacanță. Iubesc transformarea! Impecabil”, a spus un utilizator pe Instagram.

„Uau. Acea casă a fost complet transformată – atât de multă istorie! Arată uimitor! Acele filme încă fac parte din lista noastră de Crăciun”, a scris un alt utilizator.

După lansarea filmului „Singur acasă”, această vilă a mai fost vândută de două ori.

F

FOTO: Hepta