Cât ulei trebuie să consume, de fapt, o mașină. Așa îți dai seama imediat dacă motorul are o problemă

Cât ulei trebuie să consume, de fapt, o mașină. Așa îți dai seama imediat dacă motorul are o problemă

Uleiul joacă un rol esențial în buna funcționare a motorului mașinilor. Prin urmare, șoferii trebuie să fie atenți la consumul de ulei, pentru a detecta cât mai devreme posibil orice consum excesiv.

Uleiul, esențial în buna funcționare a motorului

Uleiul joacă un rol esențial în menținerea motorului în stare de funcționare fără probleme și în conservarea acestuia pe termen lung, asigurând o lubrifiere bună a tuturor componentelor motorului.

Cele mai noi uleiuri conțin aditivi tehnici care ajută la curățarea anumitor părți ale motorului, protejându-l de coroziune și oxidare. Conducerea cu un nivel de ulei prea scăzut poate duce la uzura prematură a motorului sau chiar la defectarea acestuia.

Ca regulă generală, un motor consumă între 0,2 și 0,5 litri de ulei la fiecare 1.000 de kilometri, cifră care variază în funcție de vechimea vehiculului și de utilizarea acestuia în oraș, pe șosea sau pe autostradă. Dacă, atunci când verificați periodic nivelul uleiului, observați că motorul dumneavoastră consumă mai mult ulei, este esențial să fie verificat de un profesionist cât mai curând posibil.

Cauzele consumului excesiv de ulei

Există o serie de cauze posibile ale consumului excesiv de ulei, cum ar fi utilizarea unui produs nepotrivit pentru vehiculul respectiv, sau probleme mecanice, cum ar fi cilindri sau supape de motor uzate, sau filtrul de ulei care nu a fost schimbat de mult timp.

În practică, în cadrul reviziilor tehnice, motorului i se schimbă uleiul și îi sunt înlocuite anumite filtre. Teoretic, cantitatea de ulei uzat care este scoasă din baia de lubrifiant a motorului trebuie să fie aceeași cu cea care a fost introdusă la anterioara revizie. Deseori se constată însă că motorul consumă o parte din cantitatea de ulei, chiar peste jumătate uneori.

Fumul alb-albastru, semnal de alarmă

„În general, cu cât un motor este mai uzat, cu atât va consuma ulei mai mult. Segmenții se uzează, pistoanele, și astfel uleiul pătrunde în camera de ardere, unde e consumat. Îți poți da seama de asta când începi să observi un fum alb-albastru. Sau să simți un miros specific, de ulei ars”, explică mecanicul Robert Marin pentru ProMotor.

„Sunt unele motoare care, prin construcție, au un mic consum de ulei. Sau au un mecanism de compresie care schimbă cursa la supapă, presiune motor, turație”, a precizează el.

Ca regulă generală, săpun mecanicii, un motor de mașină ar trebui să consume un litru de ulei la câteva mii de kilometri

„Este important să faci o verificare a uleiului la fiecare 1.000-2.000 de kilometri parcurși. În general, este posibil să fie nevoie să faci o completare de 100-200 ml. Deci, un bidon de 1 litru de ulei ar trebui să ajungă fără probleme de la un schimb la altul. Dacă după 2.000-3.000 de kilometri ai făcut o completare de 1 litru, e un consum excesiv. De asemenea, dacă apar fumul sau mirosul de ulei ars, înseamnă că mașina are o problemă”, a mai precizat Robert Marin.

Aceste cifre însă pot varia în funcție de caracteristicile fiecărui motor, unii constructori precizând în cartea tehnică că motorul lor poate consuma și doi litri de ulei la 1.000 de kilometri.

În general, atunci când se constată o scădere cu 400 ml-600 ml a nivelului de ulei la 1.000-2.000 kilometri parcurși, este indicată o inspecție tehnică pentru a descoperi din timp o posibilă problemă care, neremediată, ar putea provoca defecțiuni ale motorului.

 

Please follow and like us:
Pin Share