Cătălin Chirilă, medalie de aur la proba de canoe simplu de 1.000 de metri la Campionatele Europene de la Szeged! Românul și-a spulberat adversarii

Cătălin Chirilă, medalie de aur la proba de canoe simplu de 1.000 de metri la Campionatele Europene de la Szeged! Românul și-a spulberat adversarii

Cătălin Chirilă (26 ani) a participat cu succes șa cea mai importantă cursă a sa din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged, românul ocupând cea mai importantă treaptă a podiumului la sfârșitul cursei.

Cătălin Chirilă a fost premiat cu aur la proba de canoe simplu de 1.000 de metri la Campionatele Europene de la Szeged!

Românul este calificat la Jocurile Olimpice din Paris 2024 (26 iulie – 11 august). Victoria de la proba de canoe simplu 1000 de metri este cu atât mai importantă deoarece la Jocurilor Olimpice doar această probă se regăsește în program, restul fiind lăsate în afara acestuia.

Sportivul născut la Tulcea a participat înaintea compeției supreme împotriva unor canoiști de top, românul reușind să arate încă o dată de ce este capabil și de ce se pun atât de multe speranțe în viitoarea sa performanță de la Jocurile Olimpice.

Cătălin Chirilă are în palmares șase medalii europene, pe când adversarul său din această cursă, Martin Fuksa (31 ani) deține șapte medalii mondiale și 6 europene. Rivalitatea dintre cei doi începe să fie din ce în ce mai cunoscută.

Românul s-a impus în fața sportivului ceh la Campionatele Mondiale de la Darthmouth și la Europenele de la Munchen din anul 2022 în această probă, iar Martin Fuksa s-a revanșat anul trecut la Mondialele de la Duisburg.

Cătălin Chirilă a realizat o cursă de excepție, aflându-se pe locul al doilea după 250 de metri, pe al treilea la 500 de metri, apoi a dat tot ce a avut mai bun și s-a impus din nou în fața lui Martin Fuksa. Românul a terminat cursa cu un timp de 4:03,010, urmat de Martin Fuksa (4:03.254) și de sportivul din Republica Moldova, Serghei Tarnovschi (4:05.744).

Cursa a fost foarte solicitantă. Sportivul român s-a prăbușit cu ultimele forțe după ce a ajuns la ponton. După câteva minute, Cătălin Chirilă s-a dus la festivitatea de premiere, unde a primit medalia de aur și a auzit imnul României.

Cătălin Chirilă este calificat la Jocurile Olimpice

Cătălin Chirilă speră să repete performanța obținută la Szeged și la Paris, unde românul și-a obținut deja biletul de participare. La Jocurile Olimpice din Tokyo, din 2020, sportivul a terminat pe locul 11 la prima probă de canoe de 1000 de metri, iar la a doua cursă a ieșit pe locul 5.

Steaua București, clubul la care este legitimat Cătălin, nu a rămas indiferentă, transmițând un mesaj de susținere după performanța obținută de sportiv în Ungaria.

„Cătălin Chirilă, aur în proba de canoe simplu 1.000 m la Europene. Cătălin Chirilă a cucerit azi la prânz medalia de aur în proba de canoe simplu 1.000 de metri (probă olimpică) la Campionatele Europene de la Szeged. În Ungaria, sportivul legitimat la Clubul Steaua București parcurs cei 1.000 de metri din finală în 4:03.010 minute.

Campion european și vicecampion mondial en titre, Cătălin și-a reconfirmat valorea și ne dă speranțe într-o evoluție la fel de bună peste mai puțin de două luni, la Jocurile Olimpice de la Paris.
Sportivul în vârstă de 26 de ani va mai fi prezent în două finale la Szeged, pe distanțele de 500 de metri, azi de la ora 17:33, și pe cea de 5.000 de metri, mâine de la ora 15:38. FELICITĂRI, CĂTĂLIN!” s- a arătat în comunicatul celor de la Steaua București.