Cătălin Drulă, despre reclamele false împotriva ADU: E o campanie mizerabilă făcută în special de PNL, cu reclame mincinoase plătite, cu calomnii. PNL folosește tehnici de țepari, a devenit mai josnic decât PSD (VIDEO)

Cătălin Drulă, despre reclamele false împotriva ADU: E o campanie mizerabilă făcută în special de PNL, cu reclame mincinoase plătite, cu calomnii. PNL folosește tehnici de țepari, a devenit mai josnic decât PSD (VIDEO)

Deputatul Cătălin Drulă, liderul USR, a acuzat PNL că face „o campanie mizerabilă (…), cu reclame mincinoase plătite, cu calomnii”. „Dintr-odată se vede că au căzut măștile și că adevărata amenințare pentru PNL și PSD suntem noi, Dreapta Unită, USR, PMP, Forța Dreptei, adică cei care oferă o alternativă României”, a declarat parlamentarul de opoziție, marți, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin.

 

Cătălin Drulă (USR) acuză PNL că face „o campanie mizerabilă”

 

Întrebat despre reclamele false care vizează Alianța Dreapta Unită, liderul USR a spus: „E o campanie mizerabilă făcută în special de PNL, cu reclame mincinoase plătite, cu calomnii la adresa mea și a colegilor din Dreapta Unită, suntem terfeliți, făcuți cu ou și cu oțet. Dintr-odată se vede că au căzut măștile și că adevărata amenințare pentru PNL și PSD suntem noi, Dreapta Unită, USR, PMP, Forța Dreptei, adică cei care oferă o alternativă României”.

„Rar mi-a fost dat să văd atâta mizerie în politică și bani foarte mulți investiți, sute de mii de lei, în calomnii la adresa mea personal, a colegilor, familiile terfelite. Este de o josnicie fără limite și folosesc și tot felul de tehnici, pentru că multe site-uri nu își doresc astfel de publicitate negativă și nu doresc să primească, spre exemplu, reclamele acestea mincinoase, folosesc tehnici de înșelătorie, link-uri de YouTube care se schimbă zilnic de mai multe ori, deci Partidul Național Liberal folosește niște tehnici de țepari, în loc să meargă să intre în dezbateri, să ne explice de ce avem cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, de ce ne îndatorează în fiecare zi, de ce au un șef plagiator, care nu respectă nicio regulă”, a continuat Cătălin Drulă.

 

Cătălin Drulă: PNL a devenit mai josnic decât PSD

 

„Vă spun că sunt pe autostrada A2, tocmai vin de la Constanța, de la campania electorală acolo alături de Stelian Ion, este plină toată România de panouri cu Nicolae Ciucă, președintele PNL. Asta este o șmecherie de doi bani de cartier. Până și PSD, îmi e greu să spun lucrul acesta, dar PNL a devenit mai josnic decât PSD, până și PSD a respectat legea, așa cum am făcut-o și noi, și toate celelalte partide, și în cele 30 de zile dinainte de alegeri am dat jos toată publicitatea exterioară”, a mai declarat Cătălin Drulă.