Câți bani a câștigat Gabriela Ruse după ce a ajuns în turul 3 la US Open. Românca a învins locul 8 WTA

Câți bani a câștigat Gabriela Ruse după ce a ajuns în turul 3 la US Open. Românca a învins locul 8 WTA

Gabriela Ruse este singura româncă rămasă la US Open, după ce Jaqueline Cristian și Ana Bogdan au fost eliminate încă din primul tur. Tenismena a bifat o nouă victorie importantă la Flushing Meadiws, în fața cehoaicei Barbora Krejcikova.

Gabriela Ruse a învins-o pe Barbora Krejcikova la US Open

Ruse a ajuns pe tabloul principal de la US Open după ce a depășit faza calificărilor. În primul tur, românca a învins-o în doar o oră și 14 minute pe Julia Grabher (locul 1023 WTA), scor 6-2, 6-4.

În turul secund, Gabriela Ruse a avut o adversară mult mai bine cotată: Barbora Krejcikova (locul 8 WTA). Cu toate acestea, începutul partidei cu sportiva din Cehia a fost unul echilibrat, iar, în finalul primului set, Ruse a reușit break-ul și a făcut 1-0.

Chiar dacă în setul al doilea Krejcikova a fost prima care a reușit break-ul, românca a întors de la 5-3 și a dus tabela la 2-0, obținând o calificare surprinzătoare în turul al treilea la open-ul american.

Câți bani a câștigat Gabriel Ruse după victoria de la US Open

Pentru această performanță, Gabriela Ruse va primi din partea organizatorilor un cec în valoare de 215.000 de dolari. Totodată, aceasteia i se vor adăugat un număr de 130 de puncte în clasamentul WTA.

Este pentru prima dată în carieră când Gabriela Ruse ajunge în turul al treilea al unui turneu major, după ce până acum ajunsese doar până în turul 2, de două ori, în 2022, la Australian Open și US Open.

De cealaltă parte, Barbora Krejcikova este câștigătoarea Wimbledon 2024, ultimul turneu de Grand Slam organizat înainte de US Open. Pe lângă titlul obținut acum aproape două luni la All England Club, cehoaica mai are în palmares și titulul Roland Garros, obținut în 2021.

Simona Halep nu participă la US Open

US Open a început pe 26 august și se va încheia pe 8 septembrie, o dată cu finala competiției masculine. Meciurile sunt găzduite de USTA Billie Jean King National Tennis Center din Queens (New York), un complex sportiv cu 22 de terenuri.

Simona Halep nu participă nici la această ediție a turneului de Grand Slam. Fostul număr 1 WTA nu a solicitat wild-card pentru turneul de Grand Slam și ar putea reveni pe terenul de tenis în luna septembrie.

Please follow and like us:
Pin Share