Câti bani a încasat actorul Mircea Diaconu din filmul „Asfalt tango”. Ce a vrut să facă cu banii câștigați. „Acasă era să mă cert cu soția”

Câti bani a încasat actorul Mircea Diaconu din filmul „Asfalt tango”. Ce a vrut să facă cu banii câștigați. „Acasă era să mă cert cu soția”

Mircea Diaconu este unul dintre cei mai mari actori din România de-a lungul timpului. Acesta este și primul actor din țară care și-a dat demisia.

 

Actorul a câștigat 6.000 de dolari pentru rolul său din filmul „Asfalt tango”

Mircea Diaconu a povestit în cadrul unui interviu pentru Revista Viva, despre câștigurile sale din rolul pe care l-a avut în filmul „Asfalt tango”.

 

„După Revoluție, am făcut primul film cu Nae Caramfil, „Asfalt tango, în care în rolul principal eram și eu, și era doamna Charlotte Rampling, actriță de Hollywood, partenera lui Paul Newman, acesta era nivelul. Și era partenera mea. Ea avea contract într-o zi de filmare pentru cât aveam eu în toate cele 40 și ceva de zile ale mele. Dar nu avea nicio importanță. Între noi nu era nicio diferență. Calitatea noastră profesională era satisfacția mea și împlinirea mea. Avea importanță câștigul?

 

Oricum au fost niște bani buni, 6.000 de dolari la vremea aceea. Mergeam cu bicicleta spre casă, după ce am semnat contractul, și mă gândeam ce fac cu banii. Acasă era să mă cert cu soția când am zis că îmi iau un tractor. „Cum să îți iei un tractor?. Păi, zic: „Un tractor produce. Nu vreau să stric banii. Nu am luat nici în ziua de azi. Nu m-a lăsat să iau tractor. Dar ce mă doare e că tinerii nu au ajuns să facă nimic în viață, profesional vorbind, și se întreabă cât le iese. Te anulezi ca actor”, a declarat Mircea Diaconu în cadrul interviului.

„Dacă vrei bani, mergi în altă parte”

 

Actorul a precizat în cadrul interviului și nemulțumirile sale cu privire la câștigurile obținute din actorie. Mircea Diaconu este de părere că actoria nu înseamnă bani,ci amintiri de neuitat.

„Să se facă altceva! Îl obligă cineva să se facă actor? Actor ești ca să realizezi roluri, să realizezi momente teatrale de nerepetat. Acelea de rămân în spectator pe toată viața lui. Dacă vrei bani, mergi în altă parte”, a mai spus Mircea Diaconu pentru aceeași sursă.