Cazul Şoşoacă. ”Aceste decizii trebuie luate de electorat, nu de instituţii„

RMAG news

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, duminică, referitor la anularea de către Curtea Constituţională a României (CCR) a candidaturii Dianei Şoşoacă, că electoratul ar fi trebui să decidă şi nu instituţiile statului, iar orice persoană care nu a fost condamnată penal ar trebui să aibă dreptul de a candida.

„Cred că astfel de decizii trebuie luate de electorat şi nu de instituţii. Sigur, nu cunosc eu nici contestaţia şi nici motivarea Curţii, dar din punctul meu de vedere, dacă omul nu a fost, indiferent despre cine este vorba, pedepsit penal, ceea ce înseamnă şi restricţiile în ceea ce priveşte dreptul de a fi ales, atunci electoratul trebuie să decidă, nu instituţiile statului. În rest, nu pot comenta, pentru că nu am cum”, a declarat liderul UDMR într-o conferinţă de presă susţinută la Arad.

Întrebat dacă situaţia în care se află Şoşoacă ar putea amplifica acest curent suveranist pe care îl reprezintă, el a răspuns: „Nu ştiu, oamenii sunt furioşi, electoratul lui Şoşoacă sigur că în acest moment este foarte furios, este un electoral foarte ataşat de doamna Şoşoacă şi ce va face vom vedea, dar nu cred că în acest moment există un om politic sau analist politic care poate să spună unde se vor duce acele voturi care nu mai pot fi adunate de Diana Şoşoacă”.

Preşedintele UDMR a  mai precizat că nu este de acord cu Diana Şoşoacă „pe niciun subiect”.

CCR i-a respins candidatura. Șoșoacă, scoasă din lupta pentru Cotroceni

The post Cazul Şoşoacă. ”Aceste decizii trebuie luate de electorat, nu de instituţii„ appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share