Cazul tinerei ucise de urs în Munții Bucegi a ajuns în NY Times. Expert: Sacrificarea urșilor ar putea fi cel mai uman „compromis”

Cazul tinerei ucise de urs în Munții Bucegi a ajuns în NY Times. Expert: Sacrificarea urșilor ar putea fi cel mai uman „compromis”

„Moartea unei excursioniste a dus la decizia de a permite o vânătoare mai amplă de urși în România”, scrie The New York Times într-un articol în care prezintă dezbaterile din țara noastră referitoare la chestiunea apariției urșilor în zonele locuite. Jurnaliștii americani precizează, în același timp, că unii experți au descris sacrificarea planificată a animalelor ca fiind excesivă și au afirmat că aceasta nu va garanta siguranța oamenilor.

După moartea tinerei de 19 ani, în urma unui atac al unui urs pe un traseu montan, „aproape imediat, legiuitorii din România – care găzduiește două treimi din urșii bruni sălbatici din Europa și care a fost mult timp o destinație favorită pentru vânătorii de animale mari – au profitat de revoltă pentru a face presiuni în vederea unei sacrificări mai ample”, notează sursa citată.

Parlamentarii au fost chemați din vacanță de premierul Marcel Ciolacu într-o sesiune specială în care au votat „pentru mai mult decât dublarea numărului de urși bruni care pot fi uciși în mod legal în România, ridicând cota anuală de ucidere la 481, de la 220”, mai scriu jurnaliștii de peste ocean.

În articol este citat și fostul ministru al mediului Barna Tanczos, „care a militat mult timp pentru o sacrificare mai amplă” și care a declarat, în acest context, că „nu există nicio altă alternativă viabilă în afară de emiterea unor cote de prevenire și intervenție pentru urșii bruni”.

Totuși, unii experți avertizează că măsura, în cazul în care președintele Klaus Iohannis va promulga legea, „nu va ajunge la rădăcina problemei, pentru că nu va reduce semnificativ numărul de întâlniri om-urs”, mai notează ziarul american.

„Nu va împiedica ca astfel de cazuri să se repete în viitor”, a declarat Csaba Domokos, un biolog care lucrează cu Grupul Milvus, o organizație axată pe conservarea mediului din România.

El a recomandat, în schimb, o schimbare a comportamentului față de urși, observând că unii oameni au hrănit animalele în încercarea de a se fotografia lângă ele.

Totodată, The New York Times menționează că, potrivit datelor Ministerului Mediului de la București, din 2004 până în 2021, au existat 240 de atacuri ale urșilor asupra oamenilor, însă că există dezacorduri cu privire la numărul de urși bruni care trăiesc în România.

„Ministerul Mediului estimează că România avea aproximativ 6.400 până la 7.200 de urși în 2019, o creștere față de cei aproximativ 6.000 până la 6.600 cu șase ani înainte. Cu toate acestea, unii experți în chestiunea urșilor spun că nu a existat o numărătoare recentă fiabilă și că nu există date suficiente pentru a susține orice argument că populația de urși din țară crește necontrolat”, precizează sursa citată.

De asemenea, potrivit experților, „urșii din sălbăticie sunt, de obicei, liniștiți, în timp ce urșii care sunt susceptibili de a cauza probleme repetate oamenilor sunt «obișnuiți» cu oamenii și atrași în așezări cu accesul facil la hrană, cum ar fi gunoiul”, mai notează jurnaliștii americani.

În cazul incidentului mortal de săptămâna trecută, ursul care a atacat-o pe tânără era „hrănit în mod regulat de alți turiști – așa că își pierduse complet frica de oameni”, a declarat Domokos.

La rândul său, Christoph Promberger, director executiv al Fundației pentru Conservare Carpathia, a subliniat că „vânătoarea de trofee nu va ajuta cu nimic în ceea ce privește problema urșilor” pentru că „nu există niciun vânător care să vrea să stea prin sat și să împuște un urs de mărime mică sau medie care încearcă să intre într-un grajd”.

Alte mijloace de descurajare, cum sunt gardurile electrice și câinii ciobănești pentru zonele agricole, s-au dovedit a fi ineficiente, a declarat și Ovidiu Ionescu, profesor de managementul faunei sălbatice la Universitatea Transilvania din Brașov.

El explică faptul că masculii agresivi au împins ursoaicele și puii lor spre terenurile agricole, ceea ce a provocat daune de milioane de dolari în ultimul deceniu.

Sacrificarea ar putea fi cel mai uman „compromis”, a conchis profesorul Ionescu.

Cazul tinerei ucise de urs în Munții Bucegi

Tânăra în vârstă de 19 ani a suferit leziuni externe și interne provocate de atacul ursului, precum și de căderea de la înălțime, arată rezultatele analizelor Serviciului de Medicină Legală Prahova.

Fata, aflată cu prietenul ei în drumeție pe traseul Jepii Mici din Bucegi, a fost cea care a sunat prima la 112 cerând ajutor. Ulterior, a sunat la Serviciul Unic de Urgență și prietenul ei, care a anunțat că fata fusese deja rănită și târâtă de animal într-o zonă care nu se mai afla în raza lui de vedere. Salvamontiștii au găsit trupul tinerei sfâșiat, la baza unei stânci.

Animalul a încercat să atace și echipajul de salvare, astfel că s-a luat decizia ca ursul să fie împușcat pe loc.

În acest caz, conform procedurilor, au fost deschise două dosare penale, unul pentru ucidere din culpă și altul pentru braconaj cinegetic. Este vorba aspecte procedurale, impuse de lege, care se vor încheia cu clasare, fără să fie inculpat cineva.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share