Ce a găsit o femeie sub patul iubitului ei. A decis imediat să se despartă de el

Ce a găsit o femeie sub patul iubitului ei. A decis imediat să se despartă de el

O femeie a povestit ce a găsit sub patul iubitului ei. Aceasta s-a gândit imediat că acesta îi este infidel, așa că a vrut să pună capăt relației. Aceasta a făcut, însă, mai multe cercetări.

Ce a găsit o femeie sub patul iubitului ei. S-a gândit imediat să pună capăt relației

O femeie a povestit motivul pentru care a decis să se despartă e iubitul ei. Nu a fost vorba despre un anumit mesaj găsit în telefonul acestuia sau despre anumite probleme de comportament, ci despre ceva la care nu s-ar fi așteptat.

Femeia a povestit, pe o platformă, întâmplarea care a făcut-o să aibă îndoieli față de bărbatul cu care e împreună de 10 ani. Aceasta a găsit o “dovadă” care a făcut-o să aibă suspiciuni în privința relației, chiar sub propriul pat. Cu toate acestea, femeia nu a tras imediat o concluzie.

În timp ce făcea curățenie în dormitor, femeia în vârstă de 30 de ani a spus că a găsit sub pat un sutien pe care “nu îl recunoaște” ca fiind al ei. Aceasta s-a gândit, imediat, la posibilitatea ca partenerul ei, tot în vârstă de 30 de ani, să îi fie infidel.

Femeia nu a putut fi sigură, totuși, de proveniența articolului vestimentar. Inițial, aceasta s-a gândit că poate este un sutien mai vechi ce îi aparține, dar de care a uitat.

În plus, a spus că sutienul “pare să i se potrivească”, așa că nu a putut să fie sigură de situație. După aceea, femeia s-a gândit că sutienul “nu este chiar stilul ei” și că nu-și amintește să-l fi cumpărat vreodată.

Astfel, posibilitatea ca sutienul respectiv să fi fost al ei era una foarte mică, așa că mai rămânea o singură variantă. În postarea ei, ea a mai precizat că prietenul iubitului ei a rămas, de curând, la ei pentru a avea grijă de casa lor în timp ce erau plecați.

Ce a făcut femeia după această descoperire

În acel timp, “prietena lui a rămas puțin la ei”, așa că exista posibilitatea ca sutienul să-i fi aparținut ei. Autoarea postării a spus că e greu să o întrebe pe femeia respectivă de sutien, întrucât ar avea nevoie de prietenul ei pentru a-i putea obține datele de contact. Acest lucru ar fi dat, însă, de înțeles că ceva se întâmplă.

“Partenerul meu este plecat până mâine. Cum îl confrunt și îmi dau seama ce se întâmplă?”, a mai scris aceasta în postarea de pe Reddit, potrivit Mirror.

În secțiunea de comentarii, utilizatorii au îndemnat-o să ia legătură cu persoana care a avut grijă de casă. Altă persoană i-a recomandat să privească sutienul cu atenție pentru a vedea cât de mult praf a strâns. În acest fel, și-ar fi putut da seama de cât timp era acolo.

“Cât praf a avut pe el? Lucrurile devin prăfuite când stau sub pat suficient de mult timp. Asta vă va spune de cât timp se află acolo. Dacă nu are praf, este recent”, a scris utilizatorul respectiv.

Altcineva a îndemnat-o să vorbească cu partenerul ei înainte de a decide să pună capăt relației. O altă persoană a spus că posibilitatea ca partenerul să o înșele este una foarte mică. Așadar, înainte de a se ajunge la despărțire, utilizatoarea a fost sfătuită să cerceteze mai bine cazul.

“Dacă ar fi fost o parteneră de aventură, ar fi trebuit să se grăbească foarte tare să plece pentru a NU-și lua sutienul.

În secunda în care ar fi făcut-o, l-ar fi anunțat pe soțul dvs. și acesta s-ar fi străduit să îl găsească și să îl scoată din casă. În niciun caz nu ar pleca într-o călătorie de lucru fără să se fi ocupat de asta”, a scris cineva în secțiunea de comentarii.