Ce a primit un turist care comandase pește la o cherhana de pe litoral. Val de reacții ironice: „Nu e mult, dar măcar e scump” / „Păstrăv de pe Temu” / „Ești la Antipa?”

Ce a primit un turist care comandase pește la o cherhana de pe litoral. Val de reacții ironice: „Nu e mult, dar măcar e scump” / „Păstrăv de pe Temu” / „Ești la Antipa?”

Un turist pare să fi trăit o experiență neplăcută la o cherhana din Vama Veche, iar imaginea postată pe rețelele sociale a adunat peste 2.000 de reacții și a declanșat un val de comentarii ironice.

 

Ce a primit turistul care comandase pește la cherhanaua din Vama Veche

 

Imaginea postată de turistul în cauză sugerează că peștele comandat nu era în cea mai bună stare. „Peisajul” din farfurie este întregit de o jumătate de lămâie.

„Nu e mult, dar măcar e scump”, a fost scris chiar el în descrierea care însoțește postarea.

 

Val de reacții ironice

 

Persoanele care i-au comentat la postare s-au întrecut într-o avalanșă de reacții ironice.

„Scrumbie după 237 de ani în Vaslui”, a scris un internaut.

„Crezi că se mai face bine? Ai încercat la un vet în Mangalia?”, a întrebat ironic altul.

„Era pește-balon dar s-a spart când l-au pus pe plită”, a scris altcineva.

„O poză cu mine adună 100 de like-uri, da` una c-un pește prăjit 1000. Unde greșesc?”, a afirmat o altă persoană.

„Ești la Antipa?”, l-a întrebat cineva.

„Zici că a căzut de sus de pe bloc pe asfalt, s-a prăjit de la caniculă și ăștia de la cherhana au profitat de ocazie”, a scris un alt internaut.

La un moment dat, însuși utilizatorul postării a revenit cu un comentariu ironic: „Păstrăv de pe Temu”.

Please follow and like us:
Pin Share