Ce au putut să pățească doi români aflați în Grecia. Vacanța lor s-a transformat într-un coșmar: ”Ne-au lăsat fără tot”

Ce au putut să pățească doi români aflați în Grecia. Vacanța lor s-a transformat într-un coșmar: ”Ne-au lăsat fără tot”

Doi români aflați în Grecia au povestit ce au putut să pățească. Vacanța lor a devenit un coșmar încă de dinainte să ajungă la destinație. Cei doi s-au trezit fără bagaje.

Ce au putut să pățească doi români aflați în vacanță în Grecia. Totul a devenit imediat un coșmar

Mulți români și-au programat deja vacanța în Grecia în această vară, iar alții deja au ajuns acolo pentru a-și petrece concediul mult așteptat. Din păcate, unele persoane nu au avut parte de momente tocmai plăcute.

O româncă a povestit, pe rețelele sociale, cum a avut parte de probleme încă din prima zi de vacanță. Aceasta a mers împreună cu soțul ei și, după 12 ore de condus, au rămas fără bagaje.

Cei doi s-au oprit la plaja Geoponika, iar când au ajuns la mașină au constat că toate bagajele lor au dispărut. Românca a apelat la ajutor altor utilizatori, în speranța că bagajele vor putea fi recuperate.

“Bună ziua! Am o rugăminte mare! Ieri după 12 ore de condus ne-am oprit la plaja Geoponika, unde după câteva ore de ședere pentru odihnă, ni s-au furat toate bagajele care conțineau laptop, boxă, haine și tot ce se găsește într-un bagaj pentru vacanță.

În eventualitatea în care vedeți o valiză mare roșie cu haine și alte lucruri, și un rucsac cu floricele colorate lăsate pe marginea drumului, sau în vreun tomberon, vă rog din suflet să mă îmi scrieți în privat, pentru că ne-au lăsat fără tot. Vă mulțumesc”, a povestit turista pe grupul Forum Halkidiki, potrivit ziare.com.

De asemenea, femeia a mai spus că a mers la poliție și că mai erau persoane care au reclamat furturi. În comentarii, internauții i-au cerut femeii mai multe detalii despre această întâmplare neplăcută.

“Aș avea nevoie cam de toate lucrurile, că ne-au lăsat practic doar cu hainele de pe noi și ne-au luat bagajele cu tot, nu au selectat ce îi interesa, că probabil nu aveau timp. 

La poliție era o doamna din Macedonia, ei i se furase tot din mașină portofel care avea bani, documente și bijuterii…”, a mai scris ea.

Românii au anunțat autoritățile, dar nu au rezolvat nimic

Alți utilizatori i-au spus autoarei postării că mașina nu ar fi trebuit lăsată nesupravegheată. Chiar și la benzinărie, ar fi trebuit ca cineva să se afle în autoturism, după cum a spus un internaut.

“Nu se pleacă toți odată de lângă mașină, nici măcar în benzinărie, cât timp aveți bagaje. Poliția nu prea se implică în a rezolva. Să sperăm că reușiți să găsiți bagajul”, a fost comentariul respectiv.

Turista a mai spus că a anunțat poliția imediat ce a observat lipsa bagajelor, însă nu a reușit să rezolve nimic până acum. Românca a precizat că oamenii legii nu par dornici să-i ajute pe cei aflați în astfel de situații.

“Am anunțat poliția de la bun început, însă abordarea lor este de-a dreptul ridicolă, nu fac practic nimic decât că îți iau un raport, mai erau alte 3 cazuri ieri.

Nu știu ce să facă sau nu vor să facă. Poliția este foarte pasivă în astfel de situații, nu au fost nici măcar empatici”, a mai spus românca, iar cineva i-a răspuns. “Deci tot păgubitul este vinovat. Bravo!”, a fost comentariul respectiv.