Ce boală poți să faci din cauza pisicii tale. Care sunt simptomele și la ce riscuri te expui

Ce boală poți să faci din cauza pisicii tale. Care sunt simptomele și la ce riscuri te expui

Tu știi ce boală poți să faci din cauza pisicii tale? Deși te gândeai că animalul tău de companie este deparazitat și totodată este sănătos, sunt niște detalii pe care trebuie să le cunoști.

Ce boală poți să faci din cauza pisicii tale

Iubitorii de animale trebuie să știe și o latură nu tocmai plăcută despre ele. Deși câinii și pisicile sunt niște vietăți extrem de drăgălașe, acestea pot cauza și o serie de boli stăpânilor. Același lucru e valabil și în cazul pisicilor de pe stradă.

Ai mai auzit până acum despre boala zgârieturii de pisică? Mai este cunoscută și sub denumirea de febra zgârieturii de pisică sau limfadenită. Aceasta reprezintă o infecție bacteriană care afectează ganglionii limfatici.

Care este cauza? Agentul patogen principal este bacteria gram-negativă Bartonella henselae. Și în general, copiii, dar și adolescenții sunt predispuși în fața acestei boli. Cum se transmite însă?

După cum îi spune și numele, zgârietura sau mușcătura de pisică poate fi cauza. Iar lucrurile se întâmplă în special când vorbim despre motani. Cum se manifestă boala pe care pisica ta ți-o poate transmite?

Primul simptom este formarea unei papule în locul zgârieturii. Ulterior apare limfadenopatia solitară, sau regională, după 1-2 săptămâni. Cum se vindecă boala? Conform celor de la Medscape, aceasta poate dispărea spontan într-o perioadă de două până la patru luni.

La ce riscuri te poți expune

Care sunt riscurile odată contactată boala de la pisica ta? Cei care au imunitatea scăzută pot avea probleme mai mari. Mai exact, în cazul lor se poate ajunge la artrită, pneumonie, dar și la neuroretinită.

De asemenea, în timp, dacă boala nu este tratată la timp, pot apărea și alte leziuni. Acestea pot ajunge să afecteze pielea, ficatul, dar și oasele, ori alte organe. Cum să primești un diagnostic corect dacă te-a zgâriat o pisică?

Diagnosticul de BZP poate fi primit în urma unor teste. Mai departe, pacientul trebuie monitorizat de un specialist. În anumite cazuri se pot prescrie analgezice, ori antiinflamatoare. De asemenea, dacă situația evoluează în sens negativ se administrează și antibiotice.

Menționăm faptul că boala transmisă de pisică nu este una chiar atât de nouă. De altfel aceasta a fost descoperită începând cu anii 1970. Chiar și așa, nu foarte multă lume nu știe despre ea.