Ce s-a întâmplat cu salariul fiicei lui Mugur Isărescu. Câți bani a încasat Lăcrămioara ca membru în conducerea unei companii cu profituri uriașe

Ce s-a întâmplat cu salariul fiicei lui Mugur Isărescu. Câți bani a încasat Lăcrămioara ca membru în conducerea unei companii cu profituri uriașe

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu are doi copii, Lăcrămioara și Costin. Fiica lui Isărescu are o carieră în imobiliare, finanțe și IT, în timp ce fiul a lucrat în imobiliare și pentru afacerea familiei, societatea comercială SC Măr SRL, cea prin care se derulează activitatea casei de vinuri Isărescu, de la Drăgășani.

Fiica lui Mugur Isărescu a încasat 6.450 euro pe lună în 2023

Anul acesta s-au împlinit 10 ani de când Lăcrămioara Isărescu lucrează pentru compania imobiliară norvegiană RomReal LT, care activează în România prin intermediul subsidiarei Westhouse Group. Compania deține mai multe terenuri în județul Constanța, acolo unde își propune să dezvolte o zona industrială în partea de nord a orașului Ovidiu, care să fie conectată cu portul Constanța, aeroportul Mihail Kogălniceanu, orașul Năvodari și Mamaia Nord.

De asemenea, Westhouse Group are un proiect imobiliar ce cuprinde o zonă de aproximativ 25.000 mp, în orașul Ovidiu, pe malul lacului Siutghiol, în cadrul acestuia urmând să fie construite două blocuri cu regim de înălțime P+8E și P+6E , respectiv 67 locuințe unifamiliale P+2 E precum și o zonă de divertisment cu alimentație publică, marină pentru acostare și păstrare ambarcațiuni sportive.

Lăcrămioara Isărescu face parte din consiliul de administrație al RomReal, alături de trei cetățeni norvegieni. Pe site se arată că Consiliul de Administrație al companiei este responsabil pentru supravegherea și administrarea afacerilor societății și pentru asigurarea faptului că operațiunile societății sunt organizate într-un mod satisfăcător.

Pe site-ul companiei a fost publicat recent raportul anual financiar pentru 2023. În documentul consultat de FANATIK se regăsește și o rubrică cu salariile membrilor consiliului de administrație, toți încasând 6.450 euro pe lună. Conform raportului anual pe 2022, Lăcrămioara Isărescu a avut un salariu lunar de 6.000 euro, așadar fiicei lui Isărescu i s-a majorat venitul cu 450 euro.

Lăcrămioara Isărescu câștigă 15.000 euro pe lună de la IBM

Potrivit documentelor financiare, Lăcrămioara Isărescu a încasat 6.000 euro pe lună între 2017 și 2022 și 4.500 euro pe lună în 2015 și 2016. În primul ei an la RomReal, din aprilie 2014, fiica lui Mugur Isărescu a avut un salariu lunar de 4.000 euro, ceea ce înseamnă că actualul salariu este mai mare cu 61,25% decât cel primit la debut.

Astfel, în perioada 2014-2023, Lăcrămioara Isărescu a încasat 653.400 euro de la compania norvegiană. Fiica lui Isărescu mai este angajată, din 2010, și la subsidiara din România a companiei IBM, din domeniul IT. La început, Lăcrămioara a a ocupat postul de director la departamentul de “Business Development”, după care a fost promovată ca director la departamentul “Governmental Programs” pentru Europa de Sud-Est.

La IBM, salariul fiicei lui Mugur Isărescu este de aproximativ 15.000 euro, astfel că veniturile lunare ale acesteia sunt de 21.450 euro. Salariul de guvernator al tatălui ei a fost de 80.098 lei pe lună (aproximativ 18.000 euro), conform declarației de avere din 2024. Acesta a mai încasat 30.613 lei ca membru al Academiei Române și o pensie de 322.097 lei (26.841 lei pe lună).

Compania de imobiliare a avut un profit de peste 26 milioane euro în ultimii 3 ani

Lăcrămioara Isărescu a mai lucrat pentru IBM în 2001-2002, pe postul de „finance controler” la subsidiara din Viena a companiei. Între 2004 și 2006, fiica lui Isărescu s-a angajat la New York, la o companie imobilară. Lăcrămioara deține o diplomă de MBA de la Harvard Business School și un masterat în Economie Internațională de la Academia de Studii Economice București.

Westhouse Group SRL, subsidiara din România a companiei norvegiene, are rezultate financiare extraordinare în ultimii ani. Conform datelor de la Ministerul de Finanțe, consultate de FANATIK, firma a bifat profituri nete de 9.195.295 lei (în 2023), 5.272.396 lei (în 2022) și 118.747.818 lei (în 2022). Astfel, în trei ani, compania imobiliară a avut un profit total de 133.215.509 lei, adică aproximativ 26,75 milioane euro.

Zilele trecute, presa economică a anunțat că Lăcrămioara Isărescu figurează pe lista candidaților pentru Comitetul Reprezentanților acționarilor Fondului Proprietatea. La AGA din 27 septembrie,  acționarii FP vor decide numirea pentru o perioadă de trei ani a doi membri. Fondul BT Maxim, administrat de BT Asset Management, a propus-o pentru una din cele două poziții pe Lăcrămioara Isărescu, care și-a petrecut ultimii 13 ani în cadrul departamentului de Afaceri Guvernamentale și de Reglementare al IBM.

Please follow and like us:
Pin Share