Ce să pui pe ceafa de porc la grătar ca să ți se topească în gură. Ingredientul care o transformă într-un deliciu

Ce să pui pe ceafa de porc la grătar ca să ți se topească în gură. Ingredientul care o transformă într-un deliciu

Friptura din ceafă de porc este unul dintre cele mai delicioase preparate. Deși, pare simplu de pregătit, doar anumite secrete te vor ajuta să pui pe masă celor dragi cea mai suculentă friptură care se topește în gură.

De ce ingrediente ai nevoie pentru a prepara ca mai bună ceafă de porc

Ceafa de porc este, fără doar și poate, unul dintre preparatele preferate ale românilor. Se gătește rapid și nici nu ai nevoie de multe ingrediente pentru condimentarea ei.

În definiție, ceafa de porc este fragedă și este ideală a fi făcută pe grătar. Însă, dacă nu ții cont de anumite sfaturi, s-ar putea să dai greș cu ea și să nu în pui farfurie preparatul dorit.

Dacă vrei să prepari cea mai bună ceafă de porc, ai nevoie de 1 kg de ceafă și de câteva condimente. Ideale sunt 30 de grame de sare, o linguriță de cimbru și o linguriță de piper și ardei iute. Recomandat ar fi ca acestea din urmă să fie proaspăt măcinate.

Lista ingredientelor se continuă cu o ceapă, un morcov, o frunză de dafin, un pic de scorțișoară și 30 de ml de ulei. Rețeta va ieși ca la carte dacă ai și un vârf de linguriță de rozmarin, o linguriță de boia dulce, o căpățână de usturoi, 5 boabe de ienibahar și 5 boabe de coriandru.

Ingredientul secret care te va ajuta să obții cea mai suculentă ceafă de porc la grătar

Pentru început, trebuie să știi că pe grătar poate fi preparată atât carnea cu os, cât și cea fără os. De preferat, carnea trebuie să fie mai rozalie, căci acesta este semnul că este proaspătă și fragedă.

Dacă vei opta pentru ceafa de porc cu os, atunci trebuie să o speli cu atenție. De asemenea, ar trebui să o verifici ca nu cumva să aibă oase sparte care ar putea să-ți cauzeze neplăceri în timp ce o mănânci.

Și carnea fără os trebuie spălată la fel de bine, după care trebuie uscată pe un șervețel. Peste ea se presară toate condimentele. Tot peste carne se pun și usturoiul zdrobit, frunza de dafin făcută bucățele și ceapa tocată împreună cu morcovii tocați.

Pentru ca friptura să iasă fragedă, trebuie neapărat să apelezi la ingredientul secret. Și anume, la vin. Vinul se pune peste carne alături de ulei si apă rece cât să acopere carnea în întregime. Totul se învelește în folie de aluminiu și se dă la rece 24 sau 48 de ore.

În tot acest timp, poți să mai amesteci pentru ca marinada să pătrundă bine de tot în carne. După ce s-a scurs timpul, carnea este numai bună de pus pe grătar. Însă, înainte de asta, este recomandat să stea o oră la temperatura camerei. Carnea se pune pe grătar așa cum este, fără să fie bătută cu ciocanul de șnițele.

Please follow and like us:
Pin Share