Ce se ascunde, de fapt în spatele ingredientelor din produse. Aminoacid din pene de rață, accentuator de gust din glandele castorului, printre ciudățeniile pe care le mâncăm fără să știm de unde provin

Ce se ascunde, de fapt în spatele ingredientelor din produse. Aminoacid din pene de rață, accentuator de gust din glandele castorului, printre ciudățeniile pe care le mâncăm fără să știm de unde provin

Într-un mediu în care sunt prezente atât de multe alimente, nu ar trebui să ne surprindă faptul că unii producători găsesc noi și ingenioase moduri de a îmbunătăți gustul, textura și aspectul produselor alimentare. De fapt, unii dintre aceștia ajung să utilizeze ingrediente care sunt cel puțin surprinzătoare. Ceea ce inspaimântă uneori este că aceste ingrediente surprinzătoare sunt permise în produsele noastre alimentare, ceea ce ridică probleme cu privire la siguranța și etica industriei alimentare.

 Desi suna nesănătos și iubitorii de alimente bio ar spune că este ca o gluma proasta, unele alimente conțin ingrediente care nu sunt tocmai comune ori sunt pur și simplu greu de acceptat. În timp ce ne-am obișnuit cu ingrediente precum sare, zahăr, ulei și arome artificiale, sunt și altele la care nu ne-am fi așteptat să le găsim în alimentele noastre zilnice. Pe lângă cele amintite mai sus, există multe alte exemple de ingrediente surprinzătoare care sunt incluse în produsele alimentare pe care le consumăm cu regularitate.

1. Castoreum

Ce e? Extract din glandele perineale ale castorului

La ce foloseste? La accentuarea gustului aromelor de capsuni, zmeura si alte fructe de padure.

România riscă să piardă jumătate de miliard de euro din fonduri europene. De ce este acuzat ministrul Agriculturii

2. Lanolina

Ce e? Substanta, asemanatoare cu ceara, secretata de glandele animalelor acoperite cu lana.

La ce foloseste? La productia gumei de mestecat.

3. Gelatina

Ce e? Substanta obtinuta prin fierberea oaselor, tendoanelor si a pieilor.

La ce foloseste? La productia jeleurilor sau a altor ingrediente folosite in cofetarii.

4. Cheag

Ce e? O enzima gasita in stomacul viteilor.

La ce foloseste? La prepararea branzeturilor.

5. Selac

Ce e? Secretia unui gandac din Thailanda (shellac).

La ce foloseste? La prepararea dulciurilor, jeleurilor, glazurilor.

6. L-Cisteina

Ce e? Un aminoacid gasit in parul uman si in penele de rata.

La ce foloseste? La unele produse de panificatie, pentru a imbunatati textura si ca sa reziste mai mult timp pe rafturi.

Testul vacanței ideale: Alege o imagine și află ce spune lumea despre tine. Alegerea trădează trăsături de care nu știm, dar pe care ceilalți le observă

Please follow and like us:
Pin Share