Ce se întâmplă cu Harry Kane după accidentarea din Anglia – Elveția, la EURO 2024. Medicii l-au anunțat pe Gareth Southgate

Ce se întâmplă cu Harry Kane după accidentarea din Anglia – Elveția, la EURO 2024. Medicii l-au anunțat pe Gareth Southgate

Harry Kane a vorbit după meci despre accidentarea din partida Anglia – Elveția de la EURO 2024. Căpitanul britanicilor i-a dat mari emoții lui Gareth Southgate care a fost nevoit să îl schimbe pe jucătorul lui Bayern Munchen cu Ivan Toney.

Ce se întâmplă cu Harry Kane după accidentarea din Anglia – Elveția, la EURO 2024. Medicii l-au anunțat pe Gareth Southgate

În minutul 109 al partidei dintre Anglia și Elveția de la EURO 2024, Harry Kane a acuzat niște dureri musculare, astfel că Gareth Southgate a fost nevoit să îl scoată pe căpitan din meci, chiar înaintea loviturilor de departajare.

După ce englezii s-au calificat în semifinala cu Olanda, medicii echipei l-au liniștit pe selecționerul britanicilor. Așadar, starul lui Bayern Munchen va putea evolua în următorul duel de la EURO 2024. Ulterior, și Harry Kane a confirmat că a avut doar câteva crampe musculare și că este pregătit să dispute meciul cu Olanda din semifinale.

“Sunt bine, sunt bine. Am avut un pic de crampe acolo. Antrenorul a luat o decizie rapidă, Ivan fiind foarte bun la penalty. A fost un alt joc dur pe care băieții au reușit să îl ducă până la final.

Pentru a obține golul, Bukayo Saka a finalizat fantastic. Penalty-urile sunt penalty-uri. M-am simțit pregătit, dar am rămas pe margine și am avut încredere în băieți. Am dat cinci din cinci și Jordan Pickford a salvat unul!

Avem încredere în oricine este pe teren și diferența anul acesta față de anii trecuți este că avem executanți buni de penalty-uri, avem multă experiență și am demonstrat-o acolo. Am mai vorbit și se vorbește mult despre a fi antrenor al Angliei.

Chiar și astăzi am schimbat ceva la formația noastră. Am trecut la ceva ce am mai jucat și ne-am simțit confortabil să facem asta. O sută de jocuri este o realizare mare, vor fi 101 miercuri și sperăm că vom putea ajunge la 102 la sfârșitul săptămânii viitoare”, a declarat Harry Kane, potrivit britanicilor de la Express.com.

Presa din Anglia a reacționat după calificarea naționalei

“Anglia câștigă loteria penalty-urilor în fața Elveției și se califică în semifinalele EURO 2024, după un gol eroic marcat de Bukayo Saka”, au titrat jurnaliștii de la The Sun.

“Anglia trece de Elveția la penalty-uri și se califică în semifinale! Jordan Pickford este eroul naționalei și își salvează colegii”, au titrat jurnaliștii de la The Guardian. “Calificare! Pickford apără șutul lui Akanji, iar toți colegii săi marchează”, a titrat și Daily Mail.

Please follow and like us:
Pin Share