Ce se întâmplă dacă, în urma recalculării, valoarea pensiei scade. Casa de Pensii face marele anunț

Ce se întâmplă dacă, în urma recalculării, valoarea pensiei scade. Casa de Pensii face marele anunț

În cursul zilei de marți, 20 august, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a făcut un anunț extrem de important pentru români: ce se întâmplă dacă, în urma recalculării, valoarea pensiei scade. Situația este clară și foarte simplă.

Șeful Casei de Pensii explică ce se întâmplă dacă, în urma recalculării, valoarea pensiei scade

Începând de vineri, 16 august, pensionarii din România au început să-și primească deciziile de recalculare. La o primă vedere, majoritatea dintre seniori (circa 3,8 milioane) ar trebui să fie fericiți. Asta pentru că veniturile lor vor crește cu sume medii de 622 de lei.

Cum nicio lege nu este perfectă, există și sute de mii de români ale căror pensii vor stagna. În multe cazuri, pe hârtie, mai exact pe deciziile de recalculare, apar valori mai mici.

Au fost pensionari care nu au înțeles situația. Mai exact, ei s-au temut că vor avea pensii mai mici de la 1 septembrie. Încă de la mijlocul săptămânii trecute, ministrul Muncii a susținut că, dacă s-a ajuns la o pensie mai mică decât cea aflată în plată, pensionarii aflați în această situație vor primi în continuare pensia aflată în plată astfel că nicio pensie nu va scădea în urma deciziilor de recalculare.

Marți, 20 august, șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a venit cu mai multe precizări legate de recalcularea pensiilor. A făcut asta după ce în spațiul public au apărut mai multe informații și controverse privind deciziile de recalculare primite de români.

Președintele CNPP răspunde la întrebarea aflată pe buzele a sute de mii de pensionari din țară în aceste zile: ”Ce se întâmplă dacă, în urma recalculării, valoarea pensiei scade?”

Răspunsul este unul similar cu cel dat pe 14 august de ministrul Muncii. ”Dacă, în urma recalculării, cuantumul pensiei scade, se va păstra cuantumul cel mai avantajos în plată.

Tocmai de aceea, cei care beneficiază deja de bonusuri privind raportarea la stagii mai mici de cotizare, ceea ce presupune o pensie mai mare, își vor păstra pensia în plată.

Concret, dragi seniori ai României, această recalculare vine în beneficiul dumneavoastră și presupune o reală majorare a pensiilor. Această lege face dreptate pensionarilor. Vine să răsplătească munca și să rezolve inechitățile sistemului public de pensii”, a transmis Președintele Casei Naționale de Pensii Publice.

Please follow and like us:
Pin Share