Ce spune Dana Rogoz despre mutarea din România. „E o decizie foarte greu de luat. Există toate opțiunile”

Ce spune Dana Rogoz despre mutarea din România. „E o decizie foarte greu de luat. Există toate opțiunile”

Dana Rogoz , în vârstă de 38 de ani, și regizorul Radu Dragomir, de 57 de ani, au împreună doi copii, un băiat și o fată, Vlad Luca, în vârstă de 10 ani, și Lia Elena, în vârstă de 4 ani. Cei patru călătoresc mult, peste tot în lume, iar pentru prima oară, actrița recunoaște că ea și soțul ei s-au gândit uneori să părăsească România.

Ne-a mai trecut așa prin minte gândul ăsta. În general ne trece când se întâmplă ceva nasol sau când ai probleme cu un spital sau zici: Băi, pentru copiii noștri. E grea o decizie de acest gen oricum.

Adică la modul concret ar fi foarte, foarte greu, mai ales că profesia mea se leagă de limba română în mare parte. Eu joc în limba română, e greu să joc în străinătate. Sigur că poți să joci, dar e puțin probabil. Atunci s-ar pune problema legată de veniturile pe care le-am avea pe cap de familie”, a spus Dana Rogoz, la Fresh by Unica.

În afara școlii, copiii Danei Rogoz sunt implicați și în alte activități, cum ar fi cursurile de pian.

Nu știu dacă ne-am putea permite asta în străinătate. E complicat, e o decizie foarte greu de luat. Poate că o vor face ei. Și atunci vom reconsidera dacă ne mutăm după ei”, a explicat actrița, pentru Unica.ro.

Dana nu spune nu ideii ca Vlad și Lia să studieze în străinătate. „Evident că există și opțiunea asta, dar există toate opțiunile. Nici nu sunt genul de părinte care are deja planul ăsta făcut.

Nu văd chiar așa, copil pentru export. Știi, îi punem și un nume străin. (râde) (…) Într-adevăr, poate că ei vor avea alte opțiuni pe care noi nu le-am avut în generația noastră și poate că nu o să mai fie necesară o plecare.

Adică nu înseamnă că orice școală din străinătate e neapărat mai bună decât o școală din România. Adică e greu de spus, deci există și opțiunea asta, desigur, dar nu e doar asta îmi doresc pentru ei“, a povestit Dana Rogoz, la Fresh by Unica.