Ce spunea Alain Delon despre România, după ce a vizitat țara noastră: “Ține de mentalitate”

Ce spunea Alain Delon despre România, după ce a vizitat țara noastră: “Ține de mentalitate”

Întreaga lume îl plânge pe Alain Delon, actorul francez care a scris istorie în industria cinematografică. De-a lungul timpului, el a făcut furori cu frumusețea sa cu care a reușit să le cucerească iremediabil și pe doamenle și domnișoarele din țara noastră.

“Ține de mentalitate”

Deși a reușit să ajungă la inimile multor români, Alain Delon a vizitat România pentru prima dată, în anul 2017, atunci când a fost invitat special la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

Cu această ocazie, simbolul cinematografiei franceze a fost premiat de organizatorii evenimentului pentru cei 60 de ani de la debutul său în lumea filmului.

Atmosfera de festival din centrul Clujului l-a impresionat pe marele actor care a subliniat într-o conferință de presă că 3.500 de oameni s-au ridicat în fața sa deși nu e ”De Gaulle sau președinte”.

„Am văzut ce nu se mai vede în Franța, 3500 de oameni veniți într-o piață, deși nu sunt De Gaulle sau Președinte. Este impresionant și gratificant mai ales când nu se întâmplă la tine acasa. Se spune că nimeni nu e profet în țara lui. Este adevărat, a declarat Alain Delon la vremea respectivă, potrivit Actual de Cluj.

Totodată el a transmis că este ”mai iubit în alta parte decât în Franța. Acolo tot timpul am deranjat. Ține de mentalitate”.

Actorul a subliniat că pentru el dragostea a fost cel mai important lucru în viață ”e lucrul pe care îl iubesc cel mai mult, dragostea, iubirea, iubesc femeia, femeia e iubirea, încă nu sunt gay”.

„Femeilor le datorez totul, lor le datorez totul, ele m-au făcut să vreau să citesc în ochii femeilor <eşti cel mai bun, cel mai important. În dimineața dinaintea primului film pe care l-am făcut – Quand la femme s’en mêle (Când se amesteca femeia) – regizorul Yves Allégret mi-a spus – fii ceea ce eşti, priveşte cum priveşti tu, zâmbeşte cum zâmbeşti tu, vorbeşte cum vorbeşti tu, spune cum spui tu, nu juca, fii tu însuţi, trăieşte”, a mai spus marele actor.

Mai mult, el a ținut să precizeze că își dorește ca înainte să moară să joace într-un film regizat de o femeie,”nu mi s-a propus până acum să joc, dar mi-ar plăcea acest lucru”.

De asemenea, Alain Delon le-a spus jurnaliștilor români că, până în acel moment, nu s-a îndrăgostit de nicio femeie din România, însă că speră să o facă.

Please follow and like us:
Pin Share