Cel mai mare aeroport din țară va fi modernizat, printr-o investiție de 112 milioane de lei. Când vor fi finalizate lucrările

Cel mai mare aeroport din țară va fi modernizat, printr-o investiție de 112 milioane de lei. Când vor fi finalizate lucrările

Compania Națională Aeroporturi București a anunțat marți că a fost semnat contractul de proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru modernizarea terminalelor Plecări internaționale, Finger și Sosiri la Aeroportul Internațional Henri Coandă București.

 

Ce elemente vor fi modernizate

 

Investiția își propune modernizarea aeroportului prin schimbarea și modernizarea sistemului centralizat de ventilaţie-climatizare, înlocuirea echipamentelor de ventilare şi climatizare, înlocuirea serverului de gestionare a echipamentelor şi realizarea unui sistem modern de comandă, control automat şi achiziţii de date, potrivit observatornews.ro. 

 

De asemenea, vor fi reamenajate finisajele, pardoselile, tavanele, mobilierul și signalistica, pentru a îmbunătăți calitatea imagistică a aeroportului. Prin intermediul investiției va fi instalat un nou sistem de detecție-semnalizare pentru incendiu.

 

Proiectul de modernizare prevede și reabilitarea instalațiilor electrice, respectiv iluminatului terminalelor şi corpurilor de clădire, urmând a fi instalate corpuri de iluminat LED. Totodată, va fi suplimentat numărul de prize de alimentare pentru dispozitivele pasagerilor.

Cât vor dura lucrările de renovare

 

Lucrările de renovare a Aeroportului Henri Coandă din București vor dura 30 de luni, iar execuția lucrărilor se va realiza în etape, astfel încât fluxurile de pasageri să fie operaționale, disconfortul pasagerilor fiind minim.

 

Contractul are o valoare de 112.421.921.98 lei, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri proprii ale Companiei Naționale Aeroporturi București.

Please follow and like us:
Pin Share