Dacă Ciolacu n-ar fi defilat la Athos și prin piețe cu fotografi, dacă nu s-ar fi dus cu cameramani să-i întîmpine pe românii salvați din Gaza, dacă nu s-ar fi străduit să ne arate că el, pentru dragostea poporului, este gata să meargă nu doar la economy class, ci și la bou-vagon, atunci aș fi crezut în indignarea sa cu nedreptatea făcută fetelor de la gimnastică.
Pe fond, atitudinea lui este corectă. Autoritățile și opinia pubică din România trebuie să se solidarizeze cu cauza celor două gimnaste nedreptățite. Dar nu cu reacția unui premier pe care nu-l bagă nimeni în seamă chiar dacă este premier. Gestul lui Marcel Ciolacu cu neparticiparea la festivitatea de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris are mai mult valoarea de fiță politică scornită să arate poporului că și el își exprimă nemulțumirea și se alătură populației în semn de solidaritate și patriotism.
La mesaje de felicitare sau de solidaritate, și președintele, și primul-ministru sunt meșteri. Au cîte un consilier care le spune „ar fi bine să spuneți ceva despre (nu știu ce!), că toată lumea vorbește”. Ei zic bine, zic, iar aceștia scriu și le dau ciorna și ei citesc la microfon sau semnează. Figurație totală. Cînd președintele sau premierul vor fi principalii susținători și inițiatori pentru proiecte culturale sau sportive, cînd se vor bate pentru ele pînă la inaugurare, atunci vom putea să-i credităm cu bună credință și devoțiune. Restul sunt declarații după declarații și după comunicate, după cuvîntări și discursuri și nimic altceva.
Nedreptatea făcută celor două gimnaste Sabrina Maneca-Voinea și Ana Maria Bărbosu la Jocurile Olimpice de la Paris impune o poziție fermă a autorităților, contestații și proteste care să continue pînă la corectarea nedreptății. Dacă suntem în stare să apărăm două fetițe, vom putea să ne apăram și țara. Dacă ne limităm la declarații de fanfaroni, pe care nimeni nu-i așteaptă la nici o festivitate, atunci ne-am ars.
Am mai pățit-o cu Andreea Răducan la Sidney și, atunci, în ciuda faptului că mai
că eram pe podium, fără sprijnul autorităților, am pierdut. Oricît s-a zbătut atunci Ion Țiriac n-a reușit să clintească acea decizia nedreaptă.
Mai tîrziu, la Jocurile Olimpice de la Atena 2004, am asistat la o altă nedreptate făcută unui gimnast. Eram în sală cînd punctarea greșită a unui sportiv a fost fluierată mai mult de un sfert de oră. Protestul a fost atît de puternic încît organizatorii au intrat în panică, iar concursul a fost întrerupt. Juriul a fost la un pas să dea înapoi.
Faptul că Federația Internațională de Gimnastică a decis reanalizarea exercițiului este un prim semn că „șurubelnița” căzută în mecanismul de arbitraj poate fi scoasă.
Vorba Nadiei Comăneci:
– Trebuie să avem un răspuns, într-un fel sau altul.
Dacă Marcel Ciolacu se face că nu se duce la Paris la festivitatea de închidere, dacă președintele Klaus Iohannis nu își alătură vocea, dacă nu ne ridicăm împotriva unei nedreptăți, nu facem decît să arătăm cît de slabi suntem.
Cele două fete sunt o cauză a României!
The post Cele două fete sunt România appeared first on Cotidianul RO.
