În comunism (1948-1989), în România s-a dus politica prin noi înșine, dar cu o proprietate privată românească distrusă în urma naționalizării din 1948.
Naționalizarea din 1948 se referă la Legea nr.119 din 11 iunie 1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, prin care statul român naționaliza toate resursele solului și subsolului care nu se găseau în proprietatea sa la data intrării în vigoare a constituției Republicii Populare România din 1948, precum și a întreprinderilor individuale, a societăților de orice fel, asociațiilor particulare industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi și telecomunicații, etc. În realitate, ceea ce s-a întâmplat în comunism a fost o „confiscare”, întrucât nicio compensație materială sau morală nu le-a fost acordată foștilor proprietari.
După evenimentele din 1989, în România s-a dus politica porților deschise larg (deplină egalitate de tratament între capitalurile străine şi cel naţional), impusă din exterior, când capitalul străin, european și american, a năvălit triumfător în țară, peste un capital național privat inexistent și o experință în economia de piață zero. România a fost ca un miel/ied în fața lupului. Iuțeala de mână a unora și nebăgarea de seamă a noastră ne-a adus în situația de astăzi.
Politica porților deschise se numește acum globalizare sau politică progresistă, și este promovată intens de UE și SUA, pe când politica prin noi înșine se numește acum naționalism, suveranism, protecționism, este etichetată extremism de dreapta și este blamată de media globalistă. PnL-ul postdecembrist ‘s-a dat pe brazdă’, este globalist.
Așa a fost posibilă, ca exemplu edificator în domeniul minier, hoția numită afacerea Roșia Montană (când l-am întrebat, cândva, pe regretatul Ilie Șerbănescu ce părere are despre proiectul Roșia Montana, mi-a răspuns scurt: o mare hoție). Să ne aminitim câteva detalii.
*
Licenţa de exploatare nr. 47/1999 Roșia Montana era ilegală
Acţiune pregătitoare: se slăbeşte Legea minelor în 2 puncte:
1. Legile minelor, în lumea mare, deci şi în România, spun că, acolo unde există situri arheologice de interes deosebit, monumente istorice etc., operaţiile miniere să fie interzise, cu eventuale excepţii bine justificate.
Artizanii afacerii Roşia Montană ştiau că Roşia Montană este cunoscută în lumea întreagă pentru situl arheologic minier, şi deci că nu se putea trece la o exploatare masivă la suprafaţă din cauza aceasta. Şi atunci, s-a umblat la Legea minelor, care trebuia să apară în 1998 (nr. 61), slăbindu-se pentru a se putea neglija situl arheologic. Premeditarea a fost evidentă când am comparat celebra Lege a minelor din 4 iulie 1924 cu Legea minelor nr. 61/1998 şi cu Legea minelor nr. 85/2003:
Premeditare 1 (se slăbeşte legea 61/ 1998 pentru a permite lucrări miniere pe terenurile pe care se află situri arheologice de interes deosebit):
– Legea minelor din 4 iulie 1924, Art. 70: „ Pe terenuri pe cari se află monumente istorice, biserici, cimitire, izvoare de ape minerale, drumuri publice, căi ferate, diguri şi alte lucrări publice, autoritatea minieră regională, în interesul conservării acestor lucrări, va stabili, cu aprobarea Ministerului Industriei şi Comerţului, luându-se avizul autorităţii în drept, o zonă de protecţiune în interiorul căreia nu poate fi admisă ocuparea suprafeţei sau executarea de lucrări miniere.”
– Legea minelor nr. 61/1998, Art. 6: „(8) Accesul la terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit si rezervatii naturale se face cu avizul organelor in drept.”
– Legea minelor nr. 85/2003, Art. 11: „ (1) Efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale,…., precum şi instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise. (2): Excepţiile de la prevederile alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, cu avizul autorităţilor competente în domeniu şi cu stabilirea de despăgubiri şi alte măsuri compensatorii.”
2. Legile minelor, în lumea mare, deci şi în România, spun că nu poţi să faci pe acelaşi perimetru şi exploatare şi explorare a aceleiaşi resurse minerale: se face mai întâi explorarea unei resurse minerale (printr-o Licenţă de explorare), apoi, dacă este rentabil, se trece la dezvoltarea-exploatarea respectivei resurse minerale (printr-o Licenţă de exploatare):
Artizanii afacerii Roşia Montană ştiau aceste lucruri. Ştiau şi că Minvest exploata deja aurul la Roşia Montană, iar compania mixtă Roșia Montana Gold Corporation (RMGC) (Minvest + Gabriel Resources) dorea să exploreze tot după aur; problema era cum să împace interesele acestora, adică cum să facă ca Minvest să exploateze în continuare aurul, iar RMGC să exploreze simultan, tot pentru aur, pe acelaşi perimetru. Şi atunci, s-a umblat şi aici la Legea minelor care trebuia să apară în 1998 (nr. 61), slăbindu-se:
Premeditare 2 (se slăbeşte legea 61/1998 pentru a permite şi exploatarea şi explorarea aceleiaşi substanţe minerale, pe un perimetru dat):
– Legea minelor din 4 iulie 1924, Art. 16: „ …….Se poate acorda permis exclusiv de explorare în interiorul unui perimetru care a fost dat pentru exploatarea unor anumite substanţe minerale, însă numai pentru substanţe diferite de acelea cuprinse în concesiunea acordată. Această acordare se va face cu avizul conform al consiliului superior de mine, dându-se preferinţă concesionarului………”
– Legea minelor nr. 61/1998, Art 15: „În limitele unui perimetru de exploatare autoritatea competentă poate acorda, în condiţiile legii, unor persoane juridice, altele decât titularul licenţei, dreptul de explorare şi/sau exploatare pentru unele resurse minerale, cu acordul titularului.”
– Legea minelor nr. 85/2003, Art 25: „ În limitele unui perimetru de explorare/exploatare, autoritatea competentă poate acorda, în condiţiile legii, unor persoane juridice, altele decât titularul licenţei, dreptul de explorare şi/sau exploatare pentru alte resurse minerale, cu acordul titularului.”
Pe 16 martie 1998, sub ochii noilor liberali, postdecembriști, apare Legea minelor nr. 61, “aranjată“ cum am văzut la Art. 6 alin.(8) şi la Art. 15. (Alte detalii pe acest subiect se găsesc în studiul Licența de exploatare Roșia Montană este ilegală, realizat în 2012 de Grupul pentru Salvarea Roșiei Montane din Academia de Studii Economice și de Ing. geolog Ioan Rădulescu, Director al Institutului Geologic al României (1990-1995)
https://www.cotidianul.ro/licenta-de-exploatare-rosia-montana-este-ilegala/)
**
Am analizat articole semnificative din Legea minelor din 1924, în comparaţie cu prevederile corespunzătoare din legile postdecembriste legate de aur şi de petrol, cu exemplificare pe afacerea Roşia Montană, în articolul Legea minelor din 1924 vs. legile postdecembriste din 10 aprilie 2011 https://www.cotidianul.ro/legea-minelor-din-1924-vs-legile-postdecembriste-si-afacerea-rosia-montana/#google_vignette
al Grupului pentru Salvarea Roşiei Montane din Academia de Studii Economice, grup pe care l-am condus. Voi relua acum doar două probleme.
Cine are atribuții legate de sectorul minier
În legea minelor din 1924:
Art. 48. – “Ministrul, pe baza avizului conform al consiliului superior de mine, întemeiat pe raportul Institutului Geologic, şi după ce caietul de sarcine a fost acceptat şi semnat de solicitatorul ales, propune Consiliului de Miniştri, printr’un raport motivat, concesionarea perimetrului asupra acestui solicitator. …”
Art. 148. – “Consiliul superior de mine se compune din 17 membri, cetăţeni români, şi anume: Doi magistraţi dintre cari unul dela înalta Curte de casaţie, iar celălalt dela Curtea de apel din Bucureşti. Directorul Institutului Geologic al României. Doi membri ai Parlamentului, un deputat şi un senator, aleşi de fiecare adunare pe toată durata legislaturii. Un delegat al consiliului superior de control şi îndrumarea întreprinderilor comercializate ale Statului. Un inginer delegat de consiliul superior al energiei. Un membru din consiliul Societăţii Naţionale de credit industrial, delegat de acest consiliu. Un inginer de mine şi patru jurişti numiţi de ministru. Patru ingineri specialişti din principalele categorii ale industriei miniere şi industriilor conexe, câte unul pentru: a) cărbuni; b) petrol şi gaze; c) mine metalifere, cariere şi ape minerale;
d) siderurgia şi metalurgia în genere.
Consiliul alege în fiecare an, din sânul său, un preşedinte şi un vice-preşedinte; în lipsa acestora şedinţele vor fi prezidate de cel mai în vârstă consilier. ”
Observaţii: Aşadar, prin legea unică din 1924, se ocupau de mine Ministerul Economiei şi Comerţului, Consiliul superior de mine şi Institutul Geologic al României. Corupţia era astfel imposibilă. Prin legile postdecembriste ale minelor, 61/1998 şi 85/2003, şi ale petrolului, 134/1995 şi 238/2004, Ministerul Economiei şi Comerţului are un rol mic (care a aprobat totuși mișcări cheie în sprijinirea afacerii Roșia Montană), Institutul Geologic al României abia mai respiră, în schimb taie şi spânzură în domeniu Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), înfiinţată în 1995 în subordinea Guvernului. De exemplu, președintele ANRM a modificat (prin ordinul său, ilegal) perimetrul Licenței nr. 47/1999 Roșia Montana (de 1200 ha, prin HG) în folosul lui Gabriel Resources de mai multe ori (2122 ha în 1999, 4282 ha în 2001, 2388 ha în 2004), cu consecințele de rigoare. Am aflat abia în 2013, că perimetrul licenței, aprobat prin HG, nu putea fi modificat prin ordin al președintelui ANRM – până atunci, niciun jurist nu a zis nimic.
Secretizarea licențelor/acordurilor petroliere
În legea minelor din 1924:
Art. 49. – “Decretul de concesiune arată numele şi domiciliul concesionarului, natura,
situaţiunea şi limitele proprietăţii concesionate, precum şi forma sub care se acordă concesiunea.
Decretul fixează drepturile cuvenite Statului pentru acordarea concesiunii,
redevenţa atribuită proprietarilor suprafeţei şi exploratorului.
Decretul şi câte un exemplar al planului concesiunii şi al caietului de sarcine, în
original, vor fi păstrate în arhiva Ministerului Industriei şi Comerţului.
Al doilea exemplar original al planului şi caietului de sarcine vor fi înaintate
instanţei judecătoreşti unde se ţine cartea minieră.”
Art. 50. – “Caietul de sarcini va trebui să conţină între altele:
Obligaţiunile generale ale concesionarului;
Durata concesiunii, expirarea, renunţarea sau retragerea concesiunii;
Clauzele referitoare la repartizarea beneficiilor prevăzute de lege;
Condiţiuni particulare ale concesiunii şi diverse clauze potrivit naturei concesiunii.
Decretul şi caietul de sarcine vor fi publicate în Monitorul Oficial.
Copii certificate de pe aceste acte şi o copie a planului vor fi predate autorităţii
miniere regionale şi concesionarului.
O copie a decretului şi a planului vor fi trimise la autoritatea minieră regională,
primăriei comunei pe al cărei teritoriu se găseşte perimetrul concesionat.
Primaria este obligată a afişa decretul.”
Art. 51. –“ Limitele perimetrului concesionat vor fi trase pe teren prin semne fixate pe hotar, luându-se ca bază planul anexat la decretul de concesiune. ………..”
Observaţii: Așadar, prin Legea din 1924, pentru o concesiune exista Decretul de concesiune, Planul concesiunii şi Caietul de sarcine; Decretul şi Caietul de sarcine erau publicate în Monitorul Oficial; primăria era obligată a afişa Decretul; limitele perimetrului concesionat erau trase pe teren prin semne fixate pe hotar, etc.
În perioada postdecembristă, licenţele şi acordurile petroliere sunt secretizate integral, inclusiv perimetrul; se publică doar Hotărârea de Guvern, care conţine două fraze seci. Aceasta vine în contradicţie cu textul art. 203 lit. b) din HG nr. 585/2002, care prevede:
“b) clasificările se aplică numai acelor părţi ale contractului care trebuie protejate”.
Aşa s-a ajuns că la Roşia Montană nu se cunoaştea public perimetrul (iniţial al) Licenţei de exploatare 47/1999, eliberată pentru mina veche, cu o carieră (în masivul Cetate). Mai mult, el nu a fost marcat pe teren, așa cum se preciza în Licența 47 (licență secretizată, dar făcută publică de către RiseProject):
“8.2.13. Să delimiteze prin borne montate în teren, perimetrul acordat prin licență, sub controlul Inspectoratului zonal pentru resurse minerale al AGENȚIEI.”
Am aflat, din rapoartele anuale ale companiei Gabriel Resources către acţionarii săi, că perimetrul iniţial al licenței 47 era de circa 1200 ha, că a fost modificat de ANRM în folosul lui Gabriel de mai multe ori prin acte adiţionale la licenţă, şi acelea secrete, deşi Legile minelor 61 şi 85 spun explicit că prevederile licenţei de exploatare (deci şi perimetrul) nu se modifică, iar perimetrul unei licenţe de explorare poate fi doar micşorat. S-a ajuns astfel la situaţia absurdă că uzina de prelucrare din Gura Roşiei nu a mai făcut parte din perimetrul licenţei 47 din 2004 până în 2006, când mina veche a fost închisă, și că iazul de decantare uriaș, proiectat de RMGC, depășea perimetrul inițial și intra în perimetrul Bucium, și acesta modificat. ANRM nu (ne-)a raportat nimic!
***
Reamintesc că, în urma finalizării dezbaterilor Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului din toamna lui 2013 pentru avizarea Proiectului de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană și stimularea și facilitarea dezvoltării activităților miniere în România (a se vedea Raportul final rp520_13.pdf AICI), membrii Comisiei au hotărât, cu 17 voturi pentru și 2 abțineri, respingerea proiectului de lege supus examinării. Aceasta a dus la respingerea proiectului Roșia Montană, la procesul de arbitraj intentat de Gabriel Resources contra României și câștigat de România în 2023/2024. Să remarcăm că recomandările Comisiei făcute în Raport au fost uitate, dar că Președintele Comisiei, domnul senator Darius-Bogdan Vâlcov, care a condus impecabil lucrările Comisiei (după cum s-a putut vedea din stenogramele făcute publice), a ajuns la închisoare (desigur, pentru alte motive?!).
A fost elaborată recent Strategia României pentru Resurse Minerale Neenergetice orizont 2035. Se peconizează acum schimbarea Legii minelor, la presiunea Uniunii Europene – prin mecanismul numit fonduri europene (adică mită europeană ca să facem ceea ce ni se (re)comandă). Mi-e teamă de ceea ce va rezulta, de cum va fi „aranjată”. Cred că (nici) bogățiile subsolului nu ne mai aparțin, ci aparțin UE, prin federalizarea evidentă, dar nelegală (stat „la negru”) în absența Constituției europene. Trist este că nu are cine să ne (mai) apere, nu mai avem caractere, iar modelele/caracterele pozitive din perioada interbelică (și nu numai) sunt marginalizate, sau chiar respinse/interzise.
În concluzie, apreciez că este în interesul naţional (dacă mai avem!) să fie luate următoarele măsuri minimale, în acest an aniversar:
– să fie definit urgent interesul naţional în domeniul minelor/petrolului, şi nu numai;
– să fie modificate legile minelor/petrolului după modelul legii din 1924, actualizat;
– să fie reorganizat domeniul minier după modelul legii din 1924, adică:
* să fie acordată importanța cuvenită Institutului Geologic al României (ca Serviciu Geologic Național, condus de oameni competenți, geologi), “care ar fi trebuit sa fie arbitrul, nicidecum martorul mut al reluarii inabile a exploatarii resurselor minerale uriase ale tarii noastre” (Ștefan Marincea, fost director al IGR),
* să fie desfiinţată ANRM (pentru modul în care și-a îndeplinit atribuțiile în afacerea Roșia Montană, și nu numai) şi
* să fie înfiinţat un Consiliu superior de mine;
– să fie desecretizate parțial toate licenţele emise în domeniul minier/petrolier din 1990 încoace, în semn de transparenţă şi ca o modalitate de control al publicului asupra avuţiei naţionale şi de luptă contra corupţiei din sistem.
Centenar: Legea minelor din 4 iulie 1924 (I)
The post Centenar: Legea minelor din 4 iulie 1924 (II) appeared first on Cotidianul RO.
