Chinurile inimaginabile îndurate de o româncă în Italia. Iubitul a ars-o pe faţă cu un fier de călcat încins

Chinurile inimaginabile îndurate de o româncă în Italia. Iubitul a ars-o pe faţă cu un fier de călcat încins

O femeie de origine română din Italia trăiește sub teroarea partenerului. Concubinul său a ars-o pe față cu un fier de călcat.

Închisoare pentru maltratare

Femeia mutilată ar mai fi avut de suferit și în trecut din cauza bărbatului. Acum, însă, acesta i-a provocat leziuni grave ce au necesitat 30 de zile de îngrijire medicală.

Bărbatul care și-a torturat concubina era deja cunoscut autorităților din Italia prin faptele sale de acest gen. Nu ar fi fost prima oară când comite acte de violență fizică și psihologică asupra partenerei, sub influența alcoolului, conform Rotalianul.

Partenerul agresor în vârstă de 48 de ani, tot de origine română, a fost arestat de poliția din Padova sub acuzația de maltratare în familie și vătămare corporală gravă.

Pe numele acestuia au fost emise în trecut și alte măsuri preventive de îndepărtare din domiciliul familial și interdicția de a se apropia de concubina sa. Pentru fapta sa, acesta urmează să ispășească o pedeapsă de doi ani și cinci luni de închisoare.

A fugit în pijamale după ajutor

O altă româncă a trăit o dramă, în Italia, alături de concubinul său. Bărbatul în vârstă de 55 de ani, de origine italiană, și-a agresat concubina timp de un an și jumătate. Bărbatul din Pesaro avea, de asemenea, și alte antecedente penale de acest gen.

Femeia a relatat că într-o noapte acesta a apucat-o de glezne și de încheieturile mâinilor și a început să o pălmuiască în timpul unei dispute. Sătulă de torturile bărbatului, aceasta a fugit de acasă în pijamale și cu un singur șlap, pentru a cere ajutor.

Victima a fost transportată la secția Urgențe pentru a i se trata rănile. În acea noapte și-a făcut curaj și a denunțat toate abuzurile din partea concubinului italian. Timp de un an și jumătate aceasta a îndurat comportamentul agresiv al iubitului.

Imediat după ce românca l-a denunțat, autoritățile din Italia i-au oferit acesteia protecție și l-au arestat pe agresor sub acuzația de violență domestică și vătămare corporală.

Please follow and like us:
Pin Share