Chinurile lui Djokovic

RMAG news

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial şi campionul en titre, a obţinut o victorie muncită, marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, cu 6-4, 7-6 (7/3), 6-4 în faţa francezului Pierre-Hugues Herbert (142 ATP), transmite AFP.

Djokovic, care a părut uşor nervos, s-a impus după două ore şi 31 de minute. De cealaltă parte, Herbert a jucat primul său meci în elita tenisului din noiembrie 2023.

Sârbul de 37 de ani, care deţine recordul de titluri de Mare Şlem, 24, nu a jucat nicio finală în acest sezon, iar poziţia sa de lider este în pericol.

Săptămâna trecut, la Geneva, Djokovic a fost învins în semifinale de cehul Tomas Machac, cu 6-4, 0-6, 6-1.

În turul secund la Paris, Novak Djokovic îl va înfrunta pe spaniolul Roberto Carballes Baena (63 ATP), victorios în faţa francezului Constant Lestienne cu 6-3, 7-5.

Danezul Holger Rune, numărul 13 mondial, s-a impus după trei seturi simetrice, 6-4, 6-4, 6-4, în faţa britanicului Daniel Evans. Rune, sfertfinalist la precedentele două ediţii de la Roland Garros, îl va întâlni în turul secund pe italianul Flavio Cobolli.

Belgianul David Goffin a câştigat un meci de trei ore şi jumătate şi cinci seturi cu francezul Giovanni Mpetshi Perricard, care venea după titlul obţinut la Lyon, primul pentru el în circuitul profesionist: 4-6, 6-4, 6-3, 6-7 (4/7), 6-3.

Au mai debutat cu victorii americanul Taylor Fritz sau australianul Alex De Minaur.

Rezultatele înregistrate marţi în primul tur la Roland Garros, la simplu masculin:

Novak Djokovic (Serbia/N.1) – Pierre-Hugues Herbert (Franţa) 6-4, 7-6 (7/3), 6-4
Roberto Carballes Baena (Spania) – Constant Lestienne (Franţa) 6-3, 7-5, 4-6, 6-2
Taylor Fritz (SUA/N.12) – Federico Coria (Argentina) 2-6, 6-1, 6-2, 6-1
Thanasi Kokkinakis (Australia) – Alexei Popyrin (Australia) 4-6, 7-6 (10/8), 6-3, 5-7, 6-3
Giulio Zeppieri (Italia) – Adrian Mannarino (Franţa/N.22) 4-6, 6-2, 6-1, 6-2
Tomas Etcheverry (Argentina/N.28) – Arthur Cazaux (Franţa) 3-6, 6-2, 6-1, 6-4
Arthur Rinderknech (Franţa) – Adam Walton (Australia) 6-2, 6-4, 7-5
Alejandro Davidovich Fokina (Spania) – Valentin Vacherot (Monaco) 4-6, 6-2, 6-2, 7-6 (7/2)
Casper Ruud (Norvegia/N.7) – Felipe Meligeni (Brazilia) 6-3, 6-4, 6-3
David Goffin (Belgia) – Giovanni Mpetshi Perricard (Franţa) 4-6, 6-4, 6-3, 6-7 (4/7), 6-3
Luciano Darderi (Italia) – Rinky Hijikata (Australia) 6-3, 7-6 (8/6), 6-1
Tallon Griekspoor (Olanda/N.26) – Mackenzie McDonald (SUA) 6-3, 6-4, 1-6, 6-2
Flavio Cobolli (Italia) – Hamad Medjedovic (Serbia) 6-2, 6-3, 6-7 (2/7), 6-3
Holger Rune (Danemarca/N.13) – Daniel Evans (Marea Britanie) 6-4, 6-4, 6-4
Alex De Minaur (Australia/N.11) – Alex Michelsen (SUA) 6-1, 6-0, 6-2
Jaume Munar (Spania) – Roberto Bautista Agut (Spania) 6-1, 4-6, 6-4, 6-1
Jan-Lennard Struff (Germania) – Roman Burruchaga (Argentina) 6-3, 6-2, 6-1
Aleksandr Bublik (Kazahstan/N.19) – Gregoire Barrere (Franţa) 6-4, 7-5, 6-3
Mariano Navone (Argentina/N.31) – Pablo Carreno (Spania) 5-7, 6-1, 6-3, 6-0
Tomas Machac (Cehia) – Nuno Borges (Portugalia) 7-6 (7/3), 6-4, 6-3

The post Chinurile lui Djokovic appeared first on Cotidianul RO.