Chipciu îl atacă pe Iordănescu 

RMAG news

Printre cei pe care presa sportivă de la noi i-a văzut ca având șanse să figureze în lotul de 26 pentru Europenele din Germania au figurat și unele nume ale unor jucători trecuți bine de prima tinerețe, dar având o imensă experiență benefică echipei naționale. Cel mai notoriu este și al celui mai tânăr dintre cei lăsați acasă: atacantul Craiovei, Alex Mitriță.

Apoi, vin Vlad Chiricheș de la FCSB și Alex Chipciu de la U Cluj, fotbaliști în vârstă de 36 și respectiv 35 de ani. Așa cum îl știm, un personaj care nu se sfiește niciodată să spună exact lucrurilor pe nume, Alex Chipciu a vorbit fără ocolișuri despre EURO și dacă ar fi trebuit să se afle acolo sau nu. Jucătorul lui U Cluj a spus clar la PRO TV cum vede el această situație și a caracterizat actuala echipă națională ca fiind mai degrabă ca o echipă de club.

„Sincer, dacă eram mai tânăr, probabil că egoul era mult mai mare, m-aș fi simțit nedreptățit. Din punct de vedere fotbalistic – la câți jucători sunt acolo, 26 – poate aș fi fost în primii 26 de jucători ai României raportat la evoluțiile avute la echipa de club și la poziția de fundaș stânga mai ales. Dacă aș fi comparat cu fundașii stânga din țară, cel puțin, cred că aș fi acolo, dar asta e alegerea selecționerului.

În același timp, eu n-am avut nicio contribuție la această calificare, n-am fost deloc, iar echipa națională s-a transformat în ultimul timp mai mult într-o echipă de club, cu aceeași jucători mereu, indiferent de formă, că joacă, că nu joacă. Acum, e mai privată echipa națională. E posibil să dea roade acest sistem și să facem performanță sau e posibil să nu dea roade și să apară lumea să spună de ce nu l-ai luat pe Mitriță, ori pe Chiricheș.

E decizia selecționerului, el își asumă, el va fi primul lăudat sau primul criticat. Noi sperăm să fie lăudat.

Dacă am face comparații cu generațiile trecute, doar ce am văzut filmul Generației de Aur, Marius Lăcătuș nu a fost convocat la echipa națională în 1994. E ceva incredibil! Plus că au fost și câteva rezerve care nu erau la același nivel al echipelor cu ceilalți, cum ar fi Hagi, Dan Petrescu, Gică Popescu, Dorinel Munteanu, Ilie Dumitrescu. Faptul că Marius Lăcătuș nu a fost… eu nu pot să cred așa ceva! Dar ăsta e fotbalul.

La fiecare turneu, mai sunt jucători care nu prind lotul, cum a fost Maxim în 2016. Maxim, în perioada aia, juca și nu juca la Stuttgart. Probabil criteriul a fost că nu juca la Stuttgart. Dacă l-am avea acum pe Maxim la Stuttgart, am zice că trebuie chemat neapărat pentru că așa se merge acum la echipa națională. Sunt momente și momente.

Țin minte că în perioada cu domnul Daum erai criticat și dacă jucai. Eu jucam la Anderlecht și atunci se punea problema. Clar, acum s-a restrâns aria de selecție. Jucătorii, chiar dacă nu sunt în formă sau nu joacă la echipe lor de club, au fost aleși de selecționeri să vină”

 

The post Chipciu îl atacă pe Iordănescu  appeared first on Cotidianul RO.