Cine este magistratul care a redactat Hotărârea CCR în cazul Șoșoacă. Student al lui Tudorel Toader, autorul deciziei și în cazul Kovesi

Cine este magistratul care a redactat Hotărârea CCR în cazul Șoșoacă. Student al lui Tudorel Toader, autorul deciziei și în cazul Kovesi

Motivarea deciziei controversate a Curții Constituționale (CCR) prin care a admis contestația la candidatura Dianei Șoșoacă în alegerile prezidențiale din această iarnă a fost redactată de către prim-magistratul asistent Benke Károly. Numele acestuia apare pe o altă decizie controversată similară a Curții, cea în cazul revendicării din funcție a procurorului-șef al DNA, Laura Kovesi, la acțiunile ministrului de atunci, Tudorel Toader.

A redactat motivările CCR în cazurile Șoșoacă și Kovesi

Hotărârea nr. 2 a CCR din 5 octombrie 2024 privind contestarea înregistrării candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile pentru Cotroceni din 2024 poartă semnătura lui Benke Károly, în calitate de prim-magistrat asistent. Numele lui apare alături de cei șapte judecători CCR prezenți (Simina Tănăsescu și Livia Stanciu au fost în concediu), ceea ce înseamnă că el este autorul efectiv al textului motivării pe care și-au pus semnătura cei cinci judecători care s-au pronunțat pentru admiterea contestației.

Decizia CCR de sâmbătă a constituit o adevărată surpriză înaintea campaniei electorale în condițiile în care Diana Șoșoacă doar ce obținuse un mandat de europarlamentar la alegerile din iunie, iar candidatura ei fusese validată de BEC. Zeci de ONG-uri au emis un comunicat de protest față de decizia CCR în acest caz, vorbind de „eliminarea arbitrară” din competiția electorală a unui candidat, iar experții în Drept au subliniat că CCR „a adăugat, ad-hoc, o nouă condiţie la condiţiile preexistente pentru a candida la preşedinţie, şi anume condiţia „cuminţeniei” candidatului”.

Chiar și motivarea deciziei în cauză s-a dovedit a fi una dificilă, venind la peste 48 de ore după emiterea anunțului. Mult așteptată să apară, motivarea a fost publicată abia luni seară, după ce presa a scris că judecătorul Attila Varga, numit la propunerea UDMR și care trebuia să fie judecătorul raportor în cazul acestei sesizări, ar fi plecat din București luni, refuzând să semneze decizia după scandalul uriaș iscat. În acest context, au apărut glume cum că CCR are probleme în a-și motiva propria decizie.

Însă, multe voci din sistem îl consideră pe Benke Károly drept una dintre eminențele cenușii de la Curte, iar numele său stă în spatele multor hotărâri controversate din ultimii ani. Poate cea mai cunoscută, cu multe puncte în comun cu decizia de sâmbătă, este hotărârea din mai 2018, venită după ce președintele a refuzat să semneze decretul de revocare al șefei DNA, Laura Kovesi. Aceeași decizie avea să fie făcută praf de către judecătorii CEDO, care aveau să-i dea câștig de cauză actualului procuror-șef al Parchetului European.

Trebuie menționat că întreaga decizie în cazul Kovesi a CCR, care spunea practic că șeful statului nu putea cenzura decizia ministrului justiției, avea la bază argumentul că ministrul justiției joacă un rol important în numirea procurorilor șefi. Această idee apărea într-o altă decizie a CCR (45 din 30 ianuarie 2018), când s-a pronunțat asupra Legilor justiției. Mai exact, prevederea apărea în paragraful 165 al deciziei, paragraf care, potrivit publicației G4media, a fost introdus chiar de către Benke Károly. („Rolul central în această ecuație îl are, însă, ministrul justiției, sub autoritatea acestuia funcționând procurorii constituiți în parchete. Președintele României nu are nicio atribuție constituțională expresă care să justifice un drept de veto în această materie”).

De altfel, numele lui Benke Károly apare ca magistrat pe cele mai multe dintre deciziile controversate luate de CCR începând cu anul 2018, atunci când PSD-ul lui Liviu Dragnea a început războiul împotriva justiției.

Studentul lui Tudorel Toader

Potrivit site-ului Juridice.ro, Benke Károly și-a susținut teza de doctorat în septembrie 2016, iar coordonator i-a fost chiar viitorul ministru al justiției, Tudorel Toader. Printre referenții comisiei de evaluare s-au numărat Valer Dorneanu, fostul președinte al CCR între 2013 și 2022, dar și Sebastian Rădulețu, avocat și profesor la Craiova, ales în aprilie 2023 judecător la CEDO.

Licențiat al Facultății de Drept din cadrul UBB, Benke Károly și-a petrecut întreaga carieră în cadrul CCR. Începând cu anul 2002, după ce și-a luat licența, este angajat ca magistrat-asistent, după opt ani ajunge magistrat-asistent-șef, iar în anul 2022 este promovat în funcția de prim-magistrat asistent la CCR.

Acesta are mai multe volume cu privire la jurisprudența Curții Constituționale, toate publicate împreună cu Mona-Maria Pivniceru, fostul judecător al CCR între 2013 și 2022. Trebuie subliniat că Mona Pivniceru a ajuns la CCR după ce a ocupat funcția de ministru al justiției în Guvernul Ponta.

Salariu de peste 300.000 lei

Potrivit ultimei declarații de avere, depuse în iunie 2024, Benke Károly a avut anul trecut un salariu de peste 300.000 lei. La această sumă se mai adaugă alți 30.000 lei de la Institutul Național al Magistraturii, unde este formator în pregătirea viitorilor procurori și judecători, și de la CSM, unde a făcut parte din diverse comisii de evaluare.

Acesta deține trei terenuri intravilane în județul Brașov, în Lunca Calnicului, unde are și două căsuțe de vacanță. A mai declarat un apartament în București și un automobil Honda. În bănci, are două depozite de economii, cu 4.000 de euro și 850.000 lei.

Benke Károly, declarație de avere 2024

În ultima declarație de avere nu mai apar veniturile soției, însă în declarația din 2023 erau declarate veniturile acesteia din dividende, în valoare de 14.000 lei. Fostă specialistă în HR, aceasta are propria firmă de consiliere și dezvoltare personală, Talent Reserve Srl, unde oferă ședințe de autocunoaștere, dezvoltarea stimei de sine sau dezvoltarea de noi competențe. Datele financiare arată că firma a avut anul trecut pierderi de 16.000 lei la o cifră de afaceri de 12.000 lei.

Ca fapt amuzant, în declarația de avere din anul 2016, tot la rubrica veniturilor soției, acesta menționează firma la care aceasta este unic asociat, iar la rubrica venituri menționează „nu cunosc -conform actelor contabile”.

Please follow and like us:
Pin Share