Cioban ucis în bătaie, chiar de bărbatul care l-a angajat. Victima a decedat în căruța care îl ducea spre ambulanță

Cioban ucis în bătaie, chiar de bărbatul care l-a angajat. Victima a decedat în căruța care îl ducea spre ambulanță

Un cioban din județul Buzău a fost omorât în bătaie de bărbat de 46 de ani. Agresorul este chiar angajatorul. Victima nu a putut fi transportată corespunzător la spital, așa că a murit într-o căruță ce-l ducea la ambulanță.

Cioban omorât în bătaie

Victima, în vârstă de 54 de ani, a intrat într-un conflict spontan cu angajatorul său. Spiritele s-au încins atunci când cei doi au discutat despre înstrăinarea de către cioban a unor oi, așa că ucigașul și-a făcut singur dreptate.

Posesorul animalelor l-a ucis în bătaie pe cel care avea grijă de acestea. Ajutoarele, solicitate printr-un apel la 112, nu au putut ajunge la locația exactă deoarece stâna se află într-o zonă greu accesibilă.

Autospeciala nu a putut ajunge, așa că ciobanul a fost urcat într-o căruță cu intenția de a fi transportat la ambulanță. Din nefericire, victima a decedat pe drum, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

Agresorul a fost identificat, reţinut şi este audiat de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, instituţie care a preluat cazul, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.

Crimă în Bihor

Un alt cioban a avut o soartă asemănătoare. Angajatorul i-a aplicat lovituri incompatibile cu viața și l-a omorât în bătaie, din cauza unei neînțelegeri. Tragedia a avut loc în această vară, într-o construcție improvizată de lângă satul Adoni, comuna Tarcea.

„Din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt: în data de 20 iulie 2024, în timp ce se aflau la construcția improvizată care este situată în extravilanul localității Adoni, pe fondul unui conflict spontan, numitul D.A.I. i-a aplicat mai multe lovituri numitului K.B.G., lovituri ce au produs traumatisme toracice și cervicale cu fracturi costale multiple, unele cu volet costal, fractură de stern și laringe, hemotorace stâng, contuzie cord, care au condus la decesul victimei K.B.G”, au transmis procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Din nefericire sunt multe cazuri în care ciobanii sunt fie omorâți, fie umiliți de către angajatori. În Bacău, din cauza unor nemulțumiri și a unor discuții în contradictoriu, un bărbat și-a umilit angajatul care avea grijă de animale. L-a lovit și l-a obligat să stea cu picioarele în găleți pline cu ciment.

„Din cercetări s-a stabilit faptul că, un bărbat de 33 de ani, din comuna Motoşeni ar fi lucrat ca cioban la stâna unui localnic de 47 de ani, iar în cursul lunii mai, pe fondul unui conflict spontan, acesta din urmă şi-ar fi exprimat nemulţumirea cu privire la modul de îngrijire a animalelor.

Deţinătorul stânii, împreună cu un alt localnic, de 36 de ani l-ar fi dus pe cioban într-un grajd, l-ar fi introdus cu picioarele în două găleţi în care ar fi turnat ciment, ameninţându-l că îl vor ţine acolo până când betonul se va întări.

Totodată, bărbatul de 47 de ani l-ar fi lovit în momentul în care acesta ar fi încercat să fugă din locul în care era ţinut împotriva voinţei sale”, au transmis oamenii legii.

Please follow and like us:
Pin Share