Ciucă, despre varianta el președinte, Iohannis premier

RMAG news

Nicolae Ciucă spune că  informaţiile referitoare la un eventual tandem cu el  preşedinte al României şi Iohannis premier ar fi ”un fake” și că urmează ”o competiţie electorală foarte acerbă”.

”Cel mai uşor este să abaţi atenţia oamenilor”. Eu nu comentez, eu spun doar că este o informaţie falsă”, a afirmat Nicolae Ciucă, marţi seară, la Digi24.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, marţi, că nu are o problemă ca preşedintele Klaus Iohannis să fie premier după alegerile din toamnă, singura problemă fiind că „trebuie să câştige alegerile”.

Întrebat despre un eventual tandem Nicolae Ciucă – Klaus Iohannis, Ciolacu a afirmat: ”Da, da, închipuirea performanţei”.
Întrebat dacă Marcel Ciolacu va candida la alegerile prezidențiale,  consilierul său Victor Ponta a spus că  nu i-a fost cerut niciun sfat în această privință. 

”Când mă întreabă domnul Ciolacu ceva îi spun. M-a mai întrebat. În locul lui Ciolacu de acum a mai fost Adrian Năstase, am mai fost eu și Viorica Dăncilă. Deci restul, cei care îi spun: Marcele, ești bun, trebuie să candidezi, în general au fost și lângă Năstase când a pierdut, și lângă Geoană când a pierdut, și lângă mine când am pierdut, și lângă Dăncilă când a pierdut. Ei sunt bine și acum!”.

În turul doi vine ”lebăda neagră…”

“Am constatat că domnul Iohannis a avut două mandate de frecție la picior de lemn. Nu ne-a folosit la nimic ăștia 10 ani. Nu avem nici România educată, nici România lucrului bine făcut. Sigur, domnia sa a avut o viață bună 10 ani, nouă nu ne-a făcut nici bine, nici rău. Faptul că am schimbat 9 prim-miniștri de la Ponta până la Ciolacu ne-a făcut rău. Apropo de sănătate, educație, taxe, impozite, firme românești. Atunci sigur mi-aș dori ca domnul Ciolacu dacă candidează să câștige, ca președinte. Dar după cum ați văzut, candidatul PSD prim-ministru în funcție iesise pe locul unu în turul unu, după care în turul doi vine lebăda neagră, rața verde, diaspora, după care diaspora dispare, se mobilizează, îl dau jos și pleacă.

Eu cred că cel mai important ar fi ca România să aibă Guvern stabil. Nu e unul mai bun ca Ciolacu, și-a făcut treaba bine ca prim-ministru. Nu poți să zici: să plece Ciolacu! Cine să vină? Ciucă? Doamne, ferește!”.

The post Ciucă, despre varianta el președinte, Iohannis premier appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share