Ciucă: Ne e teamă că se șubrezește democrația și că ne sunt atacate valorile? Păi să le apărăm! Să nu ne fie rușine să vorbim despre valorile democratice, despre patriotismul moderat și avantajele apartenenței la UE (VIDEO)

Ciucă: Ne e teamă că se șubrezește democrația și că ne sunt atacate valorile? Păi să le apărăm! Să nu ne fie rușine să vorbim despre valorile democratice, despre patriotismul moderat și avantajele apartenenței la UE (VIDEO)

Nicolae Ciucă, președintele PNL, a declarat că trebuie să vorbim mai mult despre valorile democrației, despre patriotism și despre avantajele apartenenței la UE, altfel golul lăsat de noi va fi umplut de atacuri la adresa acestor valori. Ciucă s-a referit și la rolul pe care l-a avut PNL în dezvoltarea României. Declarațiile au fost făcute la lansarea candidaților PNL din județul Mureș.

 

Ciucă, despre valorile democrației

 

„Am să încep cu o chestiune care mi se pare absolut obligatorie pentru toți cei care vin și vorbesc în public, vorbesc despre politică, despre această temere a creșterii populismului, extremismului și a șubrezirii democrației. Democrația nu se șubrezește de la sine, noi o șubrezim, noi o alterăm pentru că nu avem curaj să vorbim despre ea, despre valorile democrației, despre valorile și virtuțile partidelor pe care le reprezentăm, partidele democratice.

PNL e un partid democratic, e partidul care se identifică cu istoria modernă a României și nu spun vorbe mari! PNL s-a aflat la conducerea României în cele mai importante momente ale istoriei noastre de după Mica Unire. Se află și azi, s-a aflat și în zilele noastre când ne-am aflat în momente complicate, cu crize suprapuse și vedem ce se întâmplă în lume.

Cel mai teamă ne e că se șubrezește democrația și că ne sunt atacate valorile. Păi să le apărăm! Să le apărăm păstrându-ne linia doctrinară, linia ideologică și vorbind despre ce credem noi că reprezentăm din punct de vedere al setului de valori cu care ne identificăm și pe care le promovăm”, a susținut liderul PNL.

 

Ciucă, despre patriotism și apartenența la UE

 

„Am tot vorbit despre patriotismul curat. Nu trebuie să ne fie nici teamă, nici rușine să vorbim despre patriotismul moderat, acel patriotism curat, frumos, al nostru, al românilor, cum e normal să se vorbească în orice altă țară. Oamenii trebuie să fie patrioți, să se identifice cu valorile naționale, iar prin aceste valori laolaltă, în UE, să promovăm Uniunea Europeană, că de acolo ne vin o serie întreagă de beneficii.

Tot acest spațiu e ca un volum. Dacă nu-l umplem noi cu aceste valori, vin alții și umplu cu atacuri la valori și cred că e absolut normal și onest să le vorbim oamenilor despre ce s-a întâmplat cu neamul nostru de-a lungul istoriei, ce facem azi pentru a ne păstra identitatea, pentru a fi puternici la noi acasă și să complementăm puterea unei Uniuni la care am trudit”, a mai afirmat Nicolae Ciucă.