Clotilde Armand dă vina pe Toni Greblă

RMAG news

Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand a anunțat marți, după ora 15.00, că va depune plângere penală împotriva președintelui AEP, Toni Greblă „pentru modul defectuos de organizare al alegerilor locale și europarlamentare și instigare la fals”.

„Se dau indicații pe linie politică ca procesele – verbale din mai multe secții cu problemă să fie închise rapid, fără a se mai face renumărarea voturilor.
Această comasare produsă de PNL PSD a dus la un volum crescut de muncă în secțiile de votare. Pe fondul oboselii, au loc multe nereguli și falsuri și au permis fraude electorale. Procesul electoral a fost suspendat în 22 de județe din cauza oboselii și a caniculei, iar sacii cu voturi şi toate materialele electorale au fost predate şi au fost păzite peste noapte de jandarmi. Acest haos generalizat a fost patronat de Toni Greblă.
Președintele AEP, Toni Greblă, trebuie să-și asume că nu a fost în stare să organizeze aceste alegeri și să-și depună demisia”, a scris Armand pe Facebook.

 

Poliţia Capitalei nu are nicio plângere depusă de primarul Clotilde Armand în legătură cu procesul electoral din Sectorul 1, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al DGPMB, Crina Eşanu.

„Nu am avut incidente înregistrate la nivelul Poliţiei Capitalei. În ziua votului au fost mai multe apeluri la 112, au fost verificate şi comunicate presei în timp real. Până la acest moment, nu avem nicio plângere depusă la nivelul Sectorului 1”, a afirmat Eşanu, întrebată de reporteri dacă există o plângere a edilului Armand.

Ea a menţionat că poliţiştii, împreună cu jandarmii, au asigurat şi măsuri de protecţie a transportului materialelor electorale de la secţiile de votare către Birourile electorale de sector.

„Poliţiştii au asigurat, pe timpul nopţii, măsuri de menţinere a siguranţei încăperilor în care au fost depozitate materialele electorale. Mă refer la faptul că aceste locaţii au fost predate pe bază de proces-verbal de către reprezentanţii Birourilor electorale către poliţişti, la momentul predării aceste locaţii au fost sigilate. De asemenea, pe parcursul zilei de astăzi locaţiile au fost predate înapoi de către poliţişti preşedinţilor Birourilor electorale”, a mai declarat Crina Eşanu.

Potrivit acesteia, toate structurile Ministerului Afacerilor Interne au primit dispoziţii clare ca aceste predări şi primiri ale locaţiilor să fie filmate pentru o transparenţă în ceea ce priveşte această activitate, iar poliţiştii au asigurat măsuri de la exteriorul locaţiilor şi nu de la interior.

The post Clotilde Armand dă vina pe Toni Greblă appeared first on Cotidianul RO.