Clotilde Armand îl acuză pe Ciolacu că a dat ordin jandarmilor să distrugă voturi de la BES Sectorul 1. „Informații false”, spune jandarmeria

Clotilde Armand îl acuză pe Ciolacu că a dat ordin jandarmilor să distrugă voturi de la BES Sectorul 1. „Informații false”, spune jandarmeria

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a afirmat, luni, că premierul Marcel Ciolacu a dat ordine Jandarmeriei „să ridice și să distrugă sacii cu voturi din Piața Amzei de la Biroul Electoral Sectorul 1”. Jandarmeria București a respins afirmațiile lui Armand, spunând că este vorba de informații „complet false”.

„Marcel Ciolacu a dat ordin”

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a afirmat, luni, că premierul Marcel Ciolacu a ordonat Jandarmeriei să „ridice și să distrugă sacii cu voturi” de la Biroul Electoral al Sectorului 1 din Piața Amzei. Clotilde Armand a postat pe contul Facebook și o filmare, susține ea, în sprijinul acestor afirmații.

„În loc să accepte să renumere voturile, Marcel Ciolacu a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice și să distrugă sacii cu voturi din Piața Amzei de la BES Sectorul 1”, a scris Clotilde Armand pe contul Facebook.

„Atentează la democrație și la statul de drept”

Potrivit primarului Sectorului 1, care, potrivit rezultatelor parțiale la alegerile locale pentru primărie, este perdant în fața candidatului PSD-PNL George Tuță, care și-a proclamat deja victoria, a mai scris că premierul Ciolacu „vrea să facă imposibilă” renumărarea voturilor și că guvernul „atentează la democrație și la statul de drept”.

„Nu mai are răbdare să aștepte contestația de la Biroul Electoral Municipal, nu mai așteaptă nici verdictul magistraților privind falsurile din procesele-verbale, să fie lămurită situația sutelor de voturi aruncate în plus în urne sau cum au dispărut în neant mii de buletine albe de vot. Vrea să facă imposibilă orice renumărare. Se șterg cu rapiditate urmele fraudelor electorale de la Sectorul 1. Ce face acest guvern este un atentat la democrație și la valorile statului de drept”, se arată în postarea Clotildei Armand.

Jandarmeria: distrugerea voturilor, afirmație „complet falsă”

Jandarmeria Capitalei a respins, tot luni, acuzațiile primarului Sectorului 1. Jandarmeria a precizat că informația cu privire că ar fi preluat sacii cu buletinele de vot pentru a le distruge este una „complet falsă”.

„În legătură cu afirmaţiile apărute în spaţiul public, prin care un candidat la Primăria Sectorului 1 acuză că ‘Jandarmeria ridică, în scopul distrugerii, sacii cu voturi din Piaţa Amzei, de la Biroul Electoral al Sectorul 1’, precizăm că această informaţie este complet falsă”, potrivit Jandarmeriei București.

”Totodată, unitatea noastră, prin atribuţiile specifice şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 33 din 2007 (republicată) privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cu modificările şi completările ulterioare şi ale HG nr. 947 din 2004 privind stabilirea duratei şi condiţiilor de păstrare a materialelor necesare votării, asigură paza transporturilor materialelor electorale, acestea fiind efectuate cu autovehicule care nu aparţin Jandarmeriei Române”, a precizat instituția.

Jandarmeria a subliniat că, potrivit statutului său, instituția este una apolitică și nu derulează activități cu caracter electoral și că cei care apar în filmarea postată de Clotilde Armand manipulând sacii, nu fac parte din angajații Jandarmeriei. „Nu în ultimul rând, subliniem faptul că persoanele care manipulează sacii, evidenţiate în filmarea efectuată în zona Biroului Electoral al Sectorului 1, nu sunt angajaţi ai Jandarmeriei Române”, a mai transmis Jandarmeria.