Sacii cu voturi înșirați ca și ciupercile și ca stolurile de porumbei pe scările din Piața Amzei arătau ca un monument dedicat dezordinii electorale din acest an.
Situația este cu repetiție și a devenit „marcă”. La alegerile precedente a procedat la fel și a fost cea mai agresivă și mai gureșă dintre candidați. În ciuda dezordinii de atunci, cu semne de încălcare a legislației, a scăpat. Clotilde Armand se poartă de parcă ar avea răbufniri de om rebel, ticuri electorale de protestatar, parcă ar fi un Gică Contra feminin, fericită că poate fi un soi de sperietoare electorală și politică.
Să fie clar! Nu afirm asta pentru a contesta voturile care i s-au atribuit după corectarea greșelilor evidente dintr-o circumscripție. Sunt voturile sale și trebuie să-i revină. Dar comportamentul mă scoate din sărite. Cînd o vezi, îți vine să închizi televizorul. Ştiu că vine ceva care nu se mai termină și din care nu prea este de înțeles ceva. Doar că nu-i convine. Pe la începuturi, cînd a apărut, părea o doamnă prețioasă și interesantă, chiar prețioasă și cosmopolită. La puțin timp după ce s-a instalat, a dat într-un soi de rățoială de Ferentari franțuzesc mutat în Piața Amzei. Adevărul este că acest mandat al Clotildei Armand ne-a cam lecuit de importul de primari străini din Germania, Franța sau Italia. Cred că i-a trezit din visare și pe cei de la Comisia Europeană (promotorii experimentului) care au susținut asemenea mișcări de „cadre”. Se vede de la o poștă că acești alogeni implantați politico-administrativ cu ajutorul Serviciilor și al ambasadelor nu se potrivesc cu psihologia românească de nici un fel. (Problema este valabilă și în cazul Iohannis!). Ei sunt adeseori ca pupăza aterizată în coarnele unei capre. Ciocănesc puțin, cîrîie și zboară. Se vede de departe că nu înțeleg mare brînză din locul pe care au ajuns și nici din reacțiile celor pe care vor să-i păstorească.
În cazul Clotildei Armand cred că aceste reacții oarecum lătrate enervează mai mult chiar și atunci cînd are dreptate. Ca și în cazul adresărilor de tip Cosette Chichirău pe vremea bîlciului început de ea pe la scaunele parlamentarilor. Iar cu Chichireasca, în diverse apariții televizate, seamănă și Oana Țoiu, și Cristina Prună, și Cristian Seidler și Vlad Voiculescu și încă vreo cîțiva din trupa USR. Chiar și Cătălin Drulă, președintele păgubaș, cel care a socotit că se exprimă mai bine cu o rangă în rezolvarea unei chestiuni de la Metrou.
Îi urmăresc pe cei de la USR încă de la apariția partidului. Nu i-am putut agrea dintr-o rațiune simplă. Nu mi-au plăcut, în ciuda tinereții lor și a nevoii enorme de oxigen politic. Nu din cauza programului (destul de confuz și cu accente de revanșă), cît din cauza tonului agresiv, adeseori lătrat. Geaba aveau dreptate în ce spuneau, pentru că tonul, tupeul și rățoiala continuă m-au ținut departe (chiar dacă nu toți din USR se poartă așa).
Circoteca de la Sectoarele 1 și 2 a pus capac la toate cîrpelile și improvizațiile din această campanie electorală. În aceste zile, Clotilde Armand și Radu Mihaiu au bătut în cuie un stil USR de comportament, devenit marcă, unul foarte aproape de Șoșoacă. Chiar par a fi din aceeași familie de caractere.
Or fi fericiți PSD-iști că s-au ales cu atîtea primării și consilii județene în plus, dar comasarea alegerilor locale cu europarlamentarele a fost ultima lor operă de oaie pe care au făcut-o. Ce-ar fi vrut să rezulte din manipularea a 4 și 5 buletine de vot în saci și cutii de carton de către un electorat atît de divers, întins între tineri școliți în străinătate și neștiutori de carte din vîrful munților? Ce se așteptau să iasă cu voluntari și cetățeni nepregătiți, aduși cu toptanul și cu o dotare minimă?
Cu organizarea de la 1 și 2, adică stil Clotilde Armand și Radu Mihaiu, alegerile ieșeau aproape la fel și la Paris și în Africa. Să-i pară bine lui Ciolacu dacă lumea nu se revoltă și nu cere refacerea alegerilor în mai multe localități și nu se strînge în Piața Victoriei să-i strige
„-Ieși afară/….”
Ce s-a întîmplat la Ștefăneștii de Jos și la Costinești și încă în cîteva locuri ar trebui să ne dea de gîndit. Tot aparatul public este varză și riscă să se scufunde în același haos.
The post Clotilde și „ciocul mic” appeared first on Cotidianul RO.
