CNA. Realitatea Plus şi Antena 3CNN, amendă (electorală)

RMAG news

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat, cu câte o amendă de 5.000 de lei, posturile Realitatea Plus şi Antena 3 CNN din cauza nerespectării legislaţiei specifice perioadei electorale.

* Întrunit în şedinţă duminică, în ziua alegerilor locale şi europarlamentare, Consiliul a analizat o serie de rapoarte de monitorizare, constatând că postul Realitatea Plus a încălcat Articolul 14, a, coroborat cu Articolul 13, b din Decizia CNA privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale.

Articolul 14 din Decizia amintită prevede că „Realizatorii, prezentatorii şi moderatorii dezbaterilor electorale au următoarele obligaţii: a) să fie imparţiali”, în timp ce Art. 13, stipulează că „Radiodifuzorii au obligaţia să se asigure că în cadrul emisiunilor de promovare electorală, precum şi în conţinutul spoturilor şi al celorlalte materiale audiovizuale puse la dispoziţia acestora de către competitorii electorali sunt respectate următoarele condiţii: b) nu conţin afirmaţii care pot aduce atingere demnităţii umane, dreptului la propria imagine sau care sunt contrare bunelor moravuri”.

Conform monitorizării CNA, postul de televiziune Realitatea Plus a difuzat duminică, începând cu ora 12,59, în direct, emisiunea „Tu decizi”, în cadrul căreia a fost prezentat un material înregistrat al candidatului Alternativa Dreaptă la alegerile pentru Primăria Capitalei Dorin Iacob, în care acesta a afirmat că a votat „pentru o Românie puternică din care să dispară mafia statului paralel”.

Propunerea, care a fost votată în unanimitate, a fost înaintată de membrul CNA Mircea Toma, care a afirmat că postul „e angajat în susţinerea unui mesaj politic, identificabil ca fiind al unui candidat”.

„Apare unul dintre candidaţi în format de spot electoral explicit, un format care este luat de pe Facebook de post şi difuzat fără să mai menţioneze acest lucru şi această apariţie este dublată de intervenţii ale moderatorului, deci asumarea de către post a unor mesaje electorale clare. (…) E campanie în ziua votului, asumată de post şi am să propun suma de 5.000 de lei”, a punctat Toma.

* În aceeaşi şedinţă, CNA a sancţionat postul Antena 3 CNN cu 5.000 de lei din cauza încălcării Articolului 40, 2 din Codul de reglementare în audiovizual, referitoare la respectarea principiului audiatur et altera pars. „Respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt”, prevede articolul amintit.

Sancţiunea a fost propusă de Mircea Toma, o alternativă vizând o somaţie publică, înaintată de preşedintele CNA, Monica Gubernat, neîntrunind voturile necesare.

Conform monitorizării CNA, postul de televiziune Antena 3 CNN a difuzat, duminică, de la ora 12.29 o informaţie despre un incident care a avut loc în Slatina, potrivit căreia candidatul PNL la Primăria Slatina, Mario De Mezzo, şi-ar fi pierdut cumpătul şi l-ar luat la bătaie pe un consilier local PSD, Emil Popa. A fost difuzată şi o declaraţie înregistrată a lui Emil Popa, de pe patul de spital, despre incidentul petrecut. Ulterior, postul a avut o dezminţire a candidatului PNL, după contactarea acestuia, pe care nu a difuzat-o.

* Totodată, au fost trimise scrisori de atenţionare posturilor Antena 3 Constanţa şi Campus Buzău pentru o serie de „scăpări”, prin prezentarea unor candidaţi care, la ieşirea de la vot, au avut un discurs care a conţinut repere relevante pentru procesul electoral.

The post CNA. Realitatea Plus şi Antena 3CNN, amendă (electorală) appeared first on Cotidianul RO.