CNAIR ia în calcul să închidă circulația pe Valea Oltului timp de 30 de zile, pentru lucrări la autostrada Pitești-Sibiu. Când ar putea fi luată decizia

CNAIR ia în calcul să închidă circulația pe Valea Oltului timp de 30 de zile, pentru lucrări la autostrada Pitești-Sibiu. Când ar putea fi luată decizia

Circulația pe Valea Oltului, una din principalele rute către vestul țării, ar putea să se închidă în plin sezon de concedii, afectând numeroși români care călătoresc prin țară. Decizia în acest sens urmează a fi luată de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), relatează Economedia.ro.

De asemenea, închiderea circulației ar afecta major transportatorii, care au ca alternative către centrul și vestul țării doar Valea Prahovei deja extrem de aglomerată (cu restricții pentru camioane în weekend și de luni până vineri pe timpul zilei) și DN 1A Cheia Săcele, legătura București – Brașov. 

CNAIR dezbate în acest zile închiderea circulației pe Valea Oltului, pentru 30 de zile, începând cu data de 8 iulie, însă Poliția Rutieră nu ar fi fost de acord. Închiderea circulației este necesară pentru a permite efectuarea lucrărilor la autostradă în zona Boița și Cornetu, pentru lotul 2 al autostrăzii Pitești – Sibiu.

„A considerat că oamenii acceptă orice”

O informație referitoare la închiderea traficului pe Valea Oltului a fost publicată de Marian Răduinea, fost polițist sibian.

Haideți să vă dau o veste tare, pe care autoritățile încă nu au îndrăzneala să o facă publică:Începând cu data de 8 iulie se va închide Valea Oltului între orele 06.00-20.00, pentru o perioadă de 30 de zile! Deși Serviciul Rutier Sibiu nu a fost de acord, au venit cu o altă soluție pentru lucrările ce se desfășoară la autostradă în zona Boița, CNAIR București a considerat că oamenii acceptă orice!Exista posibilitatea ca, în zona unde se efectuează defrișarea și crearea unui prim culoar, constructorul să monteze parapet de protecție. Astfel, se înlătura pericolul de a ajunge lemn sau piatră în drumul național.Dacă acum se închide un coridor paneuropean, ce facem când se va trece la construcția efectivă a platformei autostrăzii?! Incompetenții sunt tot în funcțiile publice!”, a scris Marian Răduinea pe Facebook.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov a anunțat prin purtătorul de cuvânt Robert Elekes că nu s-a luat o decizie în privința închiderii circulației.