Coaliția discută impozitul progresiv dorit de PSD. Nicolae Ciucă: „Pentru PNL, cota unică este o linie roșie”

Coaliția discută impozitul progresiv dorit de PSD. Nicolae Ciucă: „Pentru PNL, cota unică este o linie roșie”

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, 24 iulie, că în coaliția PSD-PNL s-a discutat deja posibilitatea impozitării progresive pentru anul viitor, dar a precizat că PNL se opune.

„Se discută despre impozitul progresiv, ca măsură fiscală pentru planul fiscal bugetar viitor şi susţinerea cotei unice, pe care PNL o consideră o linie roşie, pentru că s-a demonstrat foarte clar în evoluţia economică a ţării că această cotă unică a fost cea care ne-a permis să atragem investitori, ne-a permis să consolidăm capitalul companiilor româneşti”, a spus Nicolae Ciucă la Parlament, potrivit news.ro.

Președintele Senatului a subliniat însă că în coaliţie nu s-a discutat despre praguri de impozitare.

„Nu putem să discutăm despre majorarea cotei unice. Din discuţiile avute cu ministrul finanţelor, măsurile care pot fi luate în acest moment sunt cele care vizează cheltuielile bugetare şi pot să asigure o reducere a cheltuielilor de până la 5 miliarde”, a spus Ciucă.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, dorește impozitarea progresivă de mai mulți ani, dar liberalii, prin vocea lui Nicolae Ciucă și a ministrului de finanțe, Marcel Boloș, se opun și preferă cota unică de impozitare.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share