Convocare surpriză la echipa națională! Alesul lui Mircea Lucescu în locul lui Alex Mitriță. Exclusiv

Convocare surpriză la echipa națională! Alesul lui Mircea Lucescu în locul lui Alex Mitriță. Exclusiv

Naționala României are un nou selecționer. Chiar dacă Mircea Lucescu a preluat prima reprezentativă, Alexandru Mitriță tot nu va fi convocat. Un nume surpriză revine printre „tricolori”.

Alexandru Mitriță mai trebuie să aștepte. Mircea Lucescu are altă alegere pentru lotul naționalei

Alexandru Mitriță a fost cel mai bun jucător al celor de la Universitatea Craiova sezonul trecut. În actuala stagiune, tot jucătorul de 29 de ani este cel care trage echipa după el. În ciuda prestațiilor sale foarte bune în Bănie, Mitriță poate rata echipa națională și în mandatul lui Mircea Lucescu.

La meciul din septembrie (contra Kosovo în Nations League), jucătorul oltenilor nu va fi ales de noul selecționer, care nu îl vede drept o soluție mai bună decât Florinel Coman și Valentin Mihăilă, subiect abordat și de către Golazo.

Din informațiile FANATIK, Chipciu va fi alegerea surpriză a lui Mircea Lucescu. Jucător experimentat și polivalent în același timp, Alexandru Chipciu pare că se află la „a doua tinerețe” la U Cluj, unde, sub comanda lui Ovidiu Sabău, își pune amprenta asupra jocului echipei aproape la fiecare meci.

Acesta ar putea ajuta naționala României pe postul de fundaș lateral stânga, poziție deficitară unde doar Nicușor Bancu a fost o soluție până acum.

Neluțu Sabău, propunere pentru Mircea Lucescu: „Chipciu este clar o variantă pentru echipa națională”

U Cluj este liderul Superligii după 7 etape, cu 15 puncte acumulate după primele 7 etape. Ardelenii au câștigat cu 2-0 luni, în deplasare, contra celor de la Gloria Buzău.

După meci, Neluțu Sabău i-a transmis un mesaj lui Mircea Lucescu. Tehnicianul este de părere că: „Alex Chipciu a fost impecabil astăzi, și-a câștigat toate duelurile. Felicitări tuturor. Din punctul meu de vedere, da, este clar o variantă pentru echipa națională. Domnul Lucescu se uită la meciuri, îl vede, sper să fie luat în calcul”, a declarat Sabău după meci.

Chipciu, optimist în noul sezon de Superliga după parcursul foarte bun al Universității Cluj

U Cluj este o adevărată surpriză plăcută în acest start de sezon. Alexandru Chipciu a vorbit la finalul meciului câștigat de ardeleni cu 2-0 în fața Gloriei Buzău.

Experimentatul jucător consideră că: „Față de anii trecuți, când atacăm, ne gândim și la ce se întâmplă după. Nu mai suntem atât de avântați. Da, avem un joc consistent, dar avem 5 deplasări în 7 meciuri. Și anul trecut nu am pierdut 8-9 luni în deplasare.

Important e să legi victoriile. Dacă rămâi mult timp sus și creierul o să creadă că ești bun. Cu cât rămâi mai mult sus cu atât poți face lucrurile mai mari”, a transmis Chipciu după meci.

Please follow and like us:
Pin Share