Cristina a confirmat despărțirea de Andrei Rotaru după finala Insula iubirii: “Dezamăgirea este la cote maxime”

Cristina a confirmat despărțirea de Andrei Rotaru după finala Insula iubirii: “Dezamăgirea este la cote maxime”

Miercuri, 28 august, a avut loc finala Insula iubirii, iar Cristina a confirmat despărțirea definitivă de Andrei Rotaru. Deși au depus actele de divorț imediat ce au revenit în țară, cei doi s-au împăcat după puțin timp. Concurenta a făcut noi dezvăluiri despre relația lor.

După finala Insula iubirii, Cristina a confirmat despărțirea de Andrei Rotaru

Cristina și Andrei Rotaru au trăit diverse experiențe la Insula iubirii, timp de 21 de zile. După participarea la emisiunea de la Antena 1, se pare că cei doi s-au despărțit definitiv.

La puțin timp de când a început emisiunea, Andrei și-a declarat sentimentele față de ispita Diandra, spunându-i că s-a îndrăgostit de ea. Cei doi s-au sărutat și au petrecut mai multe momente împreună.

După ce a văzut imaginile cu soțul ei și cu Diandra, Cristina a trăit un mare șoc. Deși au plecat despărțiți de pe insulă și s-au împăcat la scurt timp de când au revenit în țară, se pare că împăcarea nu a fost una de durată.

Cristinei i-a fost greu să accepte tot ce a făcut partenerul ei de viață pe parcursul emisiunii. După 10 ani împreună, aceasta a decis că ar fi mai bine să încheie relația.

Concurenta a explicat cum au stat, de fapt, lucrurile în relația lui Andrei și de ce a decis, inițial, să se împace cu acesta.

“Eu sunt un om vulnerabil, iubesc. Am cedat în fața jurămintelor, în fața terapiei de cuplu, în fața iubirii, asta în urma unei promisiuni care s-au demontat de-a lungul timpului, în această lună cât v-ați uitat la emisiune.

Să știți că și eu am aflat detalii pe care nu le luam la cunoștință, deși atunci am fost fermă. Acum, dezamăgirea este la cote maxime. Astăzi, abia astăzi, la final de ediție am și eu un cuvânt de spus.

Eu am văzut acolo fragmentat, ce ați văzut și voi. Cu toate acestea, am avut coloană vertebrală și am putut să mă retrag”, a explicat Cristina într-un live de pe pagina de Tik Tok.

“Toată lumea spune că sunt o dezamăgire”

Cei doi au ajuns în țară pe 25 martie, iar pe 1 aprilie au depus actele de divorț. Au fost nevoiți să aștepte 31 de zile lucrătoare pentru a finaliza procedura, dar Paștele a mai amânat divorțul.

Cristina a decis, după emisiune, să-i mai acorde o șansă lui Andrei deoarece crede că oamenii se pot schimba. Concurentul i-a jurat că lucrurile nu au fost așa cum au părut și că nu au fost difuzate clipurile în care făcea declarații despre ea.

“Toată lumea spune că sunt o dezamăgire. Da, sunt o dezamăgire. Am dat o șansă pentru că eu cred în a doua șansă, cred în credință, cred în schimbarea oamenilor.

Omul ăsta mi-a promis, mi-a jurat, s-a uitat în ochii mei și mi-a spus că o să văd emisiunea și o să înțeleg mai bine. El spune în continuare că nu s-a dat ceea ce declara despre mine”, a continuat ea.

Cei doi au fost împreună timp de 10 ani și a existat iubire între ei, iar Cristina nu vrea ca numele ei să fie asociat cu Andrei și cu cel al ispitei Diandra.

Cei doi au rămas prieteni

Cristina a mai spus, de asemenea, că ea și Andrei au rămas prieteni, chiar dacă nu vor mai forma un cuplu. Fosta concurentă are nevoie să se vindece după tot ce s-a întâmplat și îl va ajuta și pe fostul ei partener să facă același lucru.

Totodată, aceasta a spus că încă are sentimente pentru Andrei, însă nu mai poate continua relația cu acesta după toate evenimentele petrecute.

“Niciodată nu o să mă pot modela după caracterul cuiva. Nu vreau ca numele meu să fie asociat cu al celor doi. Nu voi fi omul care-și dorește Andrei să fie, doar de dragul de a-l păstra lângă mine.

A fost un deceniu de viață și l-a parcurs alături de mine pentru că a vrut, nu a fost silit. Noi nu am trăit pușcărie unul lângă celălalt. Am trăit iubire până în ultima clipă când am intrat pe Insula Iubirii. Mi-a promis iubire, mi-a declarat jurăminte, după care am știut să mă retrag.

Astăzi am înțeles că mie îmi trebuie o pauză pentru sufletul meu, deși îi dădusem a doua șansă până să apară emisiunea. Încă am sentimente pentru Andrei, îl iubesc și e omul care m-a făcut fericită 10 ani. (…)

Vreau doar să fiu bine, caut pacea sufletească, iubesc omul lângă care am trăit, dar nu pot să merg pe îndoieli la nesfârșit. Voi merge la terapie în continuare. Voi fi prietena lui. Noi locuim în același oraș.

E posibil să ne intersectăm, să ne vedeți în poze împreună, o să-i răspund la telefon, o să vorbesc și o să-i fiu alături. vreau să-l ajut să se vindece. Narcisismul este o boală de care nu putem scăpa niciodată”, a mai spus Cristina Rotaru.

Please follow and like us:
Pin Share