Cu ce se ocupă Ioana, soția lui Mihai Găinușă de la Asia Express. Cei doi sunt împreună de circa 20 de ani

Cu ce se ocupă Ioana, soția lui Mihai Găinușă de la Asia Express. Cei doi sunt împreună de circa 20 de ani

Ioana, soția lui Mihai Găinușă, recent concurent la “Asia Express”, și-a construit o carieră fascinantă. Cei doi au trecut testul timpului cu o relație ce se apropie de 20 de ani.

Cu ce se ocupă Ioana, soția lui Mihai Găinușă de la Asia Express. Cei doi sunt împreună de circa 20 de ani

În timp ce Mihai Găinușă este o figură familiară pentru telespectatorii români, mai ales datorită participării sale recente la emisiunea “Asia Express”, soția sa, Ioana, a rămas în mare parte în umbră. Cu toate acestea, ea are o carieră foarte interesantă și mai puțin cunoscută publicului larg. Cu ce se ocupă?

Mihai și Ioana Găinușă formează un cuplu de aproape două decenii, timp în care au construit nu doar cariere de succes, ci și o familie frumoasă. Cei doi sunt părinții mândri a doi copii, Eva și Andrei.

De-a lungul anilor, Mihai Găinușă s-a bucurat de notorietate ca prezentator TV, în special la emisiunea “Cronica Cârcotașilor” de la Prima TV, și acum ca personalitate radio.

În contrast, Ioana a optat pentru o carieră departe de lumina reflectoarelor. Cu o educație impresionantă, ea s-a specializat în Rapid Transformational Therapy (RTT) și activează în cadrul echipei RTT Method.

„Eu facilitez libertatea și ofer sprijin oricui este pregătit să facă o schimbare profundă și durabilă în viața sa. Poate că ai încercat deja terapia sau alte modalități de vindecare înainte. Rapid Transformational Therapy este diferită”, scrie Ioana Găinușă pe site-ul organizației, potrivit tvmania.ro.

Rapid Transformational Therapy (RTT) este o metodă de terapie modernă, un fel de hipnoterapie rapidă. Aceasta combină mai multe tehnici pentru a ajuta oamenii să-și schimbe gândurile negative și obiceiurile proaste.

Pe rețele sociale, Ioana postează despre cum se bucură de lucrurile simple din viață. Ea vorbește mult despre cât de importantă e familia pentru ea și cât de mult îi place să petreacă timp în natură.

Mihai Găinușă, despre cum a cunoscut-o pe Ioana: „Era să ne tamponăm cu mașinile”

Într-un interviu amuzant, Mihai a dezvăluit că el și Ioana erau vecini în Drumul Taberei când s-au cunoscut, iar prima lor întâlnire a fost aproape un accident auto.

„Am senzația că soția m-a cunoscut prima. Eram și vecini în Drumul Taberei și, la un moment dat, era să ne tamponăm cu mașinile. A fost cea mai frumoasă și lungă amiabilă din viața mea. Sper că și din a ei. Cred că atunci când am cerut-o de soție, am luat-o pe ocolite și i-am zis că o cer pentru un prieten. Jucam rolul unui pețitor și am fost ușor penibil. Dar dacă o supăram foarte tare, probabil pleca cu prietenul imaginar”, a declarat el, în urmă cu ceva timp, pentru unica.ro. 

În septembrie, Mihai Găinușă va participa la “Asia Express” pe Antena 1, show care se va desfășura în Thailanda, Malaezia și Indonezia. Dar, de data aceasta, Mihai nu va face echipă cu soția sa, Ioana, ci cu colega de radio, Oana Paraschiv.

„O să fie un prilej să le arăt mai tinerelor generații, că noi, cei din X, am crescut mai mult pe afară și am mâncat pe cartelă, deci suntem pregătiți de Jocurile Foamei și ale Somnului. Pe Oana mă bazez mult la interacțiunile sociale și la atenția pentru detalii, câteva dintre defectele mele. Și am un atuu major: pe Drumul Zeilor sunt însoțit de o fată de preot. Mulțumesc pentru alegere și, cum spune thailandezul: vaya con Dios!” a spus Mihai Găinușă în legătură cu Asia Express.

Please follow and like us:
Pin Share