Culisele luptei pentru șefia USR. Elena Lasconi, favorită pentru președinție. Pe cine are în spate

Culisele luptei pentru șefia USR. Elena Lasconi, favorită pentru președinție. Pe cine are în spate

USR începe procesul de reconstrucție internă prin alegerea unui nou președinte, cursa pentru șefia Uniunii fiind tranșată săptămână viitoare, iar favorită este Elena Lasconi, unul din cei trei primari de municipiu ai partidului, care e susținută și de Lucian Stanciu-Viziteu, câștigător al unui nou mandat în Bacău, dar și alți lideri.

Din momentul în care Cătălin Drulă a anunțat că face un pas în spate de la șefia partidului, adică a doua zi de după alegeri, în USR au și început jocurile pentru pregătirea alegerii unui nou președinte. Primul pas l-a făcut exact președintele demisionar, Cătălin Drulă, care a avansat numele lui Dominic Fritz, câștigător al unui al doilea mandat la Timișoara. Surse politice din USR au precizat pentru Libertatea că propunerea lui Drulă nu a fost făcută spontan, fără niciun calcul politic, ci având în spate interese interne. Mai precis, un grup din jurul lui Cătălin Drulă era pregătit pentru susținerea lui Dominic Fritz, însă dorind să aibă la rândul lor garanția că vor fi pe listele pentru parlamentarele din decembrie.

Însă în interior a apărut imediat dezbaterea dacă noul președinte trebuie să-și asume și candidatura pentru prezidențiale. Iar discuția a fost purtată în special între cei trei președinți de municipiu: Dominic Fritz (Timișoara), Elena Lasconi (Câmpulung) și Lucian Stanciu-Viziteu (Bacău). Practic, în prezent cei trei sunt nucleul cel dur, fiind printre puținii învingători și care au un cuvânt de spus, în condițiile în care echipa Drulă-Barna a dus partidul sub 10% la europarlamentare și locale.

Din informațiile Libertatea, de la început Viziteu s-a orientat spre susținerea Elenei Lasconi, o persoană care și-a anunțat disponibilitatea să intre și în cursa pentru prezidențiale, dacă este aleasă la șefia USR, ceea ce dorea și edilul Bacăului, dar și alți lideri. Lasconi este și lidera care a avut cea mai categorică victorie, de 69,58%, învingându-i fără drept de apel pe contracandidații din PSD și PNL, deși înainte de alegeri liberalii susțineau că ar avea șanse.

O victorie a tandemului Lasconi-Viziteu ar însemna și un început de transformare a partidului, fiind clarificate mai multe aspecte doctrinare, pentru a atrage electoratul nemulțumit de guvernare și care vrea o alternativă cu un mesaj liberal, inclusiv unul cu eventuale nuanțe conservatoare. Atât Lasconi, cât și Viziteu, au avut mesaje orientate spre zona familiei și dezvoltării comunităților pe care le coordonează, nuanțe evitate de fosta conducere a USR.

Pas în spate al lui Fritz

În condițiile sprijinului dat de Viziteu lui Lasconi, Dominic Fritz, adeptul unei candidaturi doar pentru șefia partidului, fără cea la prezidențiale, a renunțat. „Trebuie să iau însă la cunoștință că propunerea mea de a separa candidatura la prezidențiale și președinția partidului nu pare să aibă suficientă tracțiune momentan în interiorul partidului și nu este împărtășită nici de Lucian, nici de Elena. Să merg înainte cu ea ar risca să ne dezbine într-un moment crucial și nu vreau să repet greșelile din USR care au dus la fragmentare”, este o parte din mesajul transmis de Dominic Fritz în interiorul partidului.

În afară de Viziteu, printre primii care au ieșit public să anunțe că merg în spatele Elenei Lasconi sunt Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei și vicepreședinte USR, dar și pe Cristina Prună, membră a Biroului Național.

De asemenea, rămâne de văzut dacă Fritz va alege să fie parte a echipei Lasconi sau va prefera să fie neutru și să candideze doar pentru o funcție în Biroul Național.

Zece candidați, trei nume mai cunoscute pentru șefia USR

În urma depunerii candidaturilor, în afară de Elena Lasconi, în cursa pentru șefia USR au intrat încă nouă persoane. Din aceste nou, cei mai cunoscuți sunt Cristian Seidler, deputat de București și coordonatorul campaniei pentru localele trecute. Seidler este apropiat de echipa Drulă-Barna, cu toate că acesta e un „nicușorist” vechi, care a făcut parte din USB, în 2016.

O altă persoană cunoscută este Radu Hossu, activ în spațiul public încă de la începutul războiului din Ucraina, când a coordonat trimiterea de ajutoare pentru țara vecină. De asemenea, este un apropiat de Allen Coliban, fostul primar al Brașovului.

Ceilalți candidați sunt: Gabriel – Mugur Dumitrescu, Vasile Dinca Floreşti, Luiza Oancea, Adrian – Ştefan Dudu, Eduard Ene, Doru Valentin Ilie, Vasile Gabriel Filip.

Miza majorității din Biroul Național

Pe lângă șefia USR, foarte important la nivelul Uniunii este Biroul Național, pentru că deciziile sunt luate în acest for. La sfârșitul acestei săptămâni va fi ales și noul Birou Național. De exemplu, la alegerile din 2021, Dacian Cioloș l-a învins pe Dan Barna în competiția pentru președinția USR. În schimb, Cioloș nu și-a putut asigura majoritatea în Biroul Național. Fiindu-i blocate deciziile de acest for, Cioloș și-a anunțat demisia de la șefia USR după doar opt luni.