Cum a evitat România plata unor despăgubiri de peste 300 milioane euro. Victorie mare obținută de țara noastră la Banca Mondială

Cum a evitat România plata unor despăgubiri de peste 300 milioane euro. Victorie mare obținută de țara noastră la Banca Mondială

După ce în martie a câștigat procesul Roșia Montana, la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de la Washington, România a evitat în această săptămână plata unor despăgubiri de peste 300 milioane euro. Victorie mare obținută de țara noastră la Banca Mondială.

România, victorie mare la Banca Mondială: țara noastră a evitat plata unor despăgubiri de peste 300 milioane euro

Pe 8 martie, România a avut câștig de cauză în dosarul Roșia Montană. În acest proces, Gabriel Resources cerea despăgubiri de aproximativ 6,7 miliarde de dolari. Acum, România obține o nouă victorie importantă la tribunalul de la Washington de pe lângă Banca Mondială.

În 2016, Alexander Adamescu, fiul lui Dan Adamescu, acționarul majoritar al Astra Asigurări, anunța că dă în judecată statul român la un tribunal international de investiții, acuzând că i-au fost încălcate drepturile.

”Statul român prin ASF şi alte instituţii a falimentat compania Astra. Singura şansă pentru a demonstra acest adevăr este un arbitraj în faţă unei Curţi de Arbitraj Internaţional, motiv pentru care TNG a transmis Guvernului României o notificare la mijlocul lunii decembrie 2015.

Răspunsul a venit prompt: s-a construit un dosar penal împotriva Astra, care ignoră în totalitate datele reale şi pune vina în exclusivitate pe două persoane: Dan şi Alexandru Adamescu”, spunea Alexander Adamescu.

României i se cereau daune uriașe, de peste 300 milioane de euro. Ele nu vor fi însă plătite, după ce țara noastră a primit câștig de cauză în dosarul falimentului Astra Asigurări. Potrivit Hotărârii Tribunalului Arbitral, România nu a încălcat obligațiile asumate față de investitorul olandez.

”România a primit, la 13 iunie, hotărârea Tribunalului Arbitral de la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) prin care primeşte câştig de cauză în acţiunea numărul ARB/16/19, întemeiată pe Acordul cu privire la promovarea şi garantarea reciprocă a investiţiilor încheiate de România cu Guvernul Regatului Ţărilor de Jos (ratificat prin Legea nr.114/1994).

Potrivit Hotărârii Tribunalului Arbitral, România nu a încălcat obligaţiile asumate faţă de investitorul olandez prin semnarea Acordului cu privire la promovarea şi garantarea reciprocă a investiţiilor încheiate de România cu Guvernul Regatului Ţărilor de Jos, astfel că nu trebuie să plătească despăgubirile solicitate la nivelul anului 2019, de aproximativ 330 milioane euro“, se spune într-un comunicat al Ministerului Finanțelor.

Ce acuzații i s-au adus României în acest dosar

Ministerul Finanțelor oferă detalii despre acest proces. Astfel, reclamantul a solicitat să se constate încălcarea de către România a obligației din Acordul privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor între Guvernul României şi Guvernul Regatului Ţărilor de Jos, în special pe cea care obliga România să asigure un tratament just şi echitabil investiției Nova Group Investments B.V, drept protejat de acordul internațional de protecție a investițiilor.

România a fost acuzată că nu a respectat Acordul prin:

deciziile pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară le-a exercitat asupra activităţii Astra Asigurare-Reasigurare SA, care au condus la intrarea acesteia în faliment
urmărirea penală nejustificată a lui Dan Adamescu, prin derularea unei campanii media ostile împotriva lui Dan Adamescu, precum şi prin negarea dreptului său la un proces echitabil în procedurile penale interne (de către organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti).

Ce argumente a prezentat România în dosarul falimentului Astra Asigurări

În timpul procesului de la Washington, România a respins acuzațiile reclamantului. Țara noastră a prezentat tribunalului arbitral următoarele:

familia Adamescu este singura responsabilă pentru eșecul societății Astra Asigurare-Reasigurare SA. Ei sunt cei care au determinat societatea de asigurare să încalce regulile și regulamentele din domeniul asigurărilor. Asta a condus la decizia Autorității de Supraveghere Financiară de a desemna un administrator special la Astra Asigurare-Reasigurare SA;
1 miliard de euro în minus au descoperit administratorul special și 4 firme independente de renume în marginea de solvabilitate a Astra Asigurare-Reasigurare SA;
după aceste acțiuni ilegale, România a fost nevoită să intervină la minimul necesar. Deși i s-au oferit reclamantului variante de acțiune pentru salvarea societății Astra Asigurare-Reasigurare SA, acesta a eșuat în a lua măsurile de remediere necesare;
inițierea de către ASF a unor controale la Astra Asigurare-Reasigurare SA, în contextul informării venite de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România privind existența unei datorii a societății de asigurare de 93 milioane lei (decembrie 2013), a fost justificată, rezonabilă și a constituit o măsură prudentă, acestea fiind făcute în interesul publicului;
familia Adamescu s-a implicat în activități infracționale la cel mai înalt nivel, respectiv coruperea unor judecători;
s-a arătat că procedurile penale împotriva lui Dan Adamescu și Alexander Adamescu au fost legitime și efectuate cu bună-credință de către România, în virtutea dreptului său suveran de a trage la răspundere penală persoane care sunt implicate în activități infracționale de o severitate deosebită (corupere judecători);
în privința procedurilor penale referitoare la darea de mită, România a arătat că: a) dovezile privind acuzațiile aduse sunt dovedite cu probe impresionante; b) Dan Adamescu a avut parte de un proces echitabil și s-a bucurat de aceleași drepturi ca orice condamnat și c) este dreptul României să inițieze procedurile penale împotriva lui Dan Adamescu.
în privința procedurilor penale legate de abuz în serviciu în legătură cu falimentul societății Astra Asigurare-Reasigurare SA, România a prezentat probe impresionante care arată implicarea lui Dan Adamescu și Alexander Adamescu în falimentul societății.