Cum a fost reflectat decesul lui Nicu Covaci în spațiul online din România

Cum a fost reflectat decesul lui Nicu Covaci în spațiul online din România

Vineri, 2 august, o veste cruntă a lovit lumea muzicii din România: Nicu Covaci se stingea pe un pat al spitalului din Timișoara. Cum era de așteptat, decesul său a fost tratat pe larg în spațiul online.

Decesul fondatorului Phoenix, Nicu Covaci, tratat pe larg în spațiul online

Ultimele zile au fost extrem de încărcate în spațiul online din România. Au venit multe vești bune de la Jocurile Olimpice de la Paris. Din păcate, performanțele sportivilor noștri au fost umbrite de decesul unei figuri emblematice a scenei rock din România, din ultimii zeci de ani – Nicu Covaci, solistul trupei Phoenix, notează Informat.ro.

În presa online din țară, o analiză a softului de media intelligence NewsVibe a arătat că impactul mențiunilor despre decesul lui Nicu Covaci l-a depășit pe cel al relatărilor despre evenimentul sportiv. S-a întâmplat asta în special în orele care au urmat anunțului tragic despre liderul Phoenix.

Anunțul despre moartea lui Nicu Covaci a fost făcut de managerul spitalului din Timișoara, Dorel Săndesc, pe pagina sa de Facebook, dar și pe pagina oficială de Facebook a lui Nicu Covaci.

Revenind la impactul creat de informația legată de moartea marelui muzician, trebuie spus că acesta a fost semnificativ în ultimele trei zile. ”Deși numărul mențiunilor despre Olimpiadă a fost considerabil mai mare în ultimele 7 zile, impactul generat de mențiunile referitoare la decesul lui Nicu Covaci în același interval este semnificativ.

Este important de subliniat că aceste mențiuni despre liderul trupei Phoenix au apărut doar în ultimele 3 zile ale intervalului de analiză”, conform sursei citate.

Cum era de așteptat, dat fiind contextul tragic, emoji-urile cele mai utilizate exprimă clar tristețe, reflectând impactul emoțional al evenimentului. S-au utilizat în online și mai multe hashtag-uri.

Cele mai populare au fost ”Phoenix” (formația), ”muzică”, ”deces”, și ”legendary”. Materialele editoriale și sursele web relevante, precum și postările de pe Facebook, au marcat pierderea uriașă suferită de lumea muzicii din România.

Nicu Covaci s-a stins la 77 de ani

Nicu Covaci, fondator și lider al trupei Phoenix, a murit la vârsta de 77 de ani. A decedat din cauza agravării unor probleme de sănătate. Tratamentul postoperatoriu ”nu s-a putut finaliza din cauza complicaţiilor” și ”lucrurile nu se îndreaptă deloc spre bine”, anunțau, cu două zile înainte de ziua tragică, membrii Trupei Phoenix.

În acest an, pe 22 martie, Nicu Covaci a fost operat pe creier, la Spitalul Judeţean din Timişoara. Liderul trupei Phoenix a acuzat stări de rău la începutul anului.

Please follow and like us:
Pin Share